S**** M***********
CondamnatAdmite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Bacau privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate S**** M***********. În temeiul art. 587, alin. 1 C. proc. pen., dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate S**** M***********,. Atrage atenţia persoanei condamnate asupra prevederilor art. 104, alin. 2 C. pen. privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275, alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul aparatorului desemnat din oficiu se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei şi ramâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.10.2018.
Hotarare 2049/2018 din 30.10.2018