A***** G*******
IntimatÎn temeiul art. 587 al. 1 C. pr. pen., cu referire la art. 100 şi urm. C. pen., admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău, privind pe condamnatul A***** G*******. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 52/D/2016 emis de Tribunalul Bacău în temeiul sentinţei penale nr. 31/D/2016. Atrage atenţia condamnatului asupra prevederilor art. 104 al. 2 şi art. 105 C. pen. În temeiul art. 275 al. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 01.11.2018.
Hotarare 2062/2018 din 01.11.2018