Z******* C******
Apelant InculpatÎn baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul ZLATAROV CĂTĂLIN împotriva sentinţei penale nr. 105 din 10 octombrie 2017 pronunţate de Judecătoria Negreşti-Oaş în dosarul nr. 153/266/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând: Înlătură dispoziţia instanţei de fond privind obligarea inculpatului ZLATAROV CĂTĂLIN la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, la Primăria comunei Chilia Veche sau în cadrul unei alte entităţi, aleasă de Serviciul de probaţiune Tulcea. În raport de dispoziţiile art. 32 alin. (4) cu referire la art. 32 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 252/2013, încredin?ează Serviciului de probaţiune Satu - Mare coordonarea procesului de supraveghere a respectării măsurilor şi executării obligaţiilor prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. a)-e) Cod penal, stabilite în sarcina inculpatului ZLATAROV CĂTĂLIN pe durata termenului de supraveghere de 2 ani al pedepsei de 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere aplicată de instanţa de fond. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal cu referire la art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul ZLATAROV CĂTĂLIN să preseze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei Gherţa Mică sau a Primăriei Târşolţ, jud. Satu - Mare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apelul inculpatului rămân în sarcina statului. DEFINITIVĂ.
Hotarare 138/2018 din 19.03.2018S-a amânat pronun?area hotărârii pentru 19 martie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.03.2018S-a stabilit termen pentru pronun?area hotărârii pentru 07 martie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2018