G********* G*******
ContestatorA************ J******** A F********* P****** I****
IntimatAdmite în parte excepţia inadmisibilităţii invocată de către intimată cu privire la motivele de nelegalitate şi netemeinicie referitoare la titlul de creanţă. Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cu privire la motivul de contestaţie vizând necomunicarea titlului de creanţă şi împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită. Admite în parte contestaţia la executare. Dispune anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuţional nr. 2630323400283/2018 aflat pe rolul intimatei. Respinge ca inadmisibile motivele de contestaţie vizând nelegalitatea şi netemeinicia titlului de creanţă. Anulează ca netimbrate capetele de cerere privind suspendarea executării silite şi întoarcerea executării silite. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Cornetu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.05.2019.
Hotarare 2186/2019 din 16.05.2019Amână pronunţarea la data de 16.05.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 09.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2019pentru a da posibilitatea contestatoarei să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Incheiere de sedinta din 21.03.2019pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de con?inutul cererii precizatoare şi al întâmpinării.
Incheiere de sedinta din 07.02.2019