I***** D*** F****** A* (***** I***** J******* D*** F****** A**
CreditorN******** S**** S**
DebitorAdmite cererea. Completează sentinţa civilă nr. 199/2019 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 15431/94/2018, în sensul că: Obliga pârâta sa plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxa timbru. Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Buftea Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.03.2019
Hotarare 1556/2019 din 19.03.2019Admite în parte cererea ce priveşte pe creditoare. Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 812,11 lei, reprezentând contravaloare servicii şi la plata sumei de 128,49 lei, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Executorie. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.01.2019.
Hotarare 199/2019 din 23.01.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 23.01.2019. Conform art 396 alin 2 Cod proc civ, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2019Preschimbă termenul din 03.12.2018, ca urmare a desfiinţării Completului C 18 şi acordă termen la 08.01.2019 - C 7