F**** N****** L*****
PetentÎn baza art. 592 C.p.p. ia act de retragerea cererii de întrerupere executare pedeapsă formulată de petentul F.N.L., deţinut în Penitenciarul Mioveni. În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 80 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de la 08 Ianuarie 2019.
Hotarare 3/2019 din 08.01.2019eroare
Înaintează cauza Compartimentului Registratură din cadrul Judecătoriei Piteşti, în vederea repartizării aleatorii şi soluţionării în fond a cererii. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 14.11.2018Revine cu adresa de la f. 18 din dosar, cu menţiunea de a întocmi de urgenţă cu privire la condamnat o expertiză medico-legală având ca obiective: afecţiunile medicale ale petentului condamnat, dacă petentul suferă de o boală care face imposibilă executarea pedepsei, dacă tratamentul pentru afecţiunile constatate se poate efectua sub pază permanentă, comisia urmând să aibă în vedere şi solicitările formulate în scris de către condamnat la data de 23.10.2018, prin apărător ales. Revine cu adresă către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu menţiunea de a dispune ca locul de detenţie, respectiv Penitenciarul Mioveni, să transporte pe condamnat, sub pază, la INML Mina Minovici, în vederea expertizării medico-legale şi întocmirii raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 14.11.2018. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 07.11.2018Revine cu adresa de la f. 14 din dosar, cu menţiunea de a întocmi de urgenţă cu privire la condamnat o expertiză medico-legală având ca obiective: afecţiunile medicale ale petentului condamnat, dacă petentul suferă de o boală care face imposibilă executarea pedepsei, dacă tratamentul pentru afecţiunile constatate se poate efectua sub pază permanentă, comisia urmând să aibă în vedere şi solicitările formulate în scris de către condamnat la data de 23.10.2018, prin apărător ales. Revine cu adresă către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu menţiunea de a dispune ca locul de detenţie, respectiv Penitenciarul Mioveni, să transporte pe condamnat, sub pază, la INML Mina Minovici, în vederea expertizării medico-legale şi întocmirii raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 07.11.2018. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 24.10.2018