S****** G******* I**** A****
InculpatM**** M*****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 al. 6 rap. la art. 16 al. 1 lit. f Cod procedură penală, coroborat cu art. 154 alin. 1, lit. d Cod penal, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului S****** G******* I**** A****, pentru săvârşirea infracţiunii de „distrugere” prev. de art. 253, alin. 1 Cod penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale. În baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen. ?i art. 25 alin. (1) C.proc.pen, raportat la art. 1357 C.civ., admite, în parte, ac?iunea civilă formulată de partea civilă M**** M***** ?i va obliga inculpatul, la plata către aceasta a sumei de 16.279,45 lei, precum şi dobânda legală calculată la cursul de referinţă B.N.R., de la data cauzării prejudiciului şi până la data achitării efective, cu titlu de daune materiale, precum şi la suma de 5000 lei, daune morale. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., fa?ă de solu?ia de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 26.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 25/2023 din 26.01.2023Instanţa, în baza art. 391 alin.1 Cod Procedură Penală, stabile?te termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii, data de 26.01.2023. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2023în vederea depunerii de acte în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 27.10.2022Cu ocazia deliberării, în cauză, privind pe inculpatul S****** G******* I**** A****, instan?a re?ine că se impune reluarea cercetării judecătore?ti ?i reascultarea inculpatului, în vederea lămuririi disponibilităţii sale de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, aspecte ce au fost omise a fi verificate. Fa?ă de cele ce preced, instan?a, în conditiile art. 395 Cod Pr Penală, dispune repunerea cauzei pe rol, reluarea cercetării judecătore?ti si stabile?te termen de judecată la data de 27.10.2022, termen pentru care se reciteaza păr?ile. Pronun?ată azi, 21.07.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 21.07.2022Instanţa, în baza art. 391 alin.1 Cod Procedură Penală, stabile?te termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii, data de 21.07.2022. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2022pentru actualizarea fişei de cazier a inculpatului
Incheiere de sedinta din 28.04.2022Admite cererea de amânare formulată în scris de persoana vătămată. Admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 28.04.2022, C5J , ora 09,00, termen cunoscut de părţi, în vederea comunicării suplimentului de expertiză tehnică judiciară auto întocmit de expertul Rotaru Teodoru persoanei vătămate ?i a studierii lucrării de către inculpat. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.03.2022.
Incheiere de sedinta din 10.03.2022Admite cererea de amânare formulată de către avocat ales Croitoru Narcis Nicuşor al părţii civile în vederea emiterii unei adrese către expertul Rotaru Teodoru pentru a răspunde la obiecţiunile depuse de către partea civilă. Emiterea de adresă către expertul Rotaru Teodoru pentru a răspunde la obiecţiunile depuse de către partea civilă. Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2022, C5J , ora 09,00, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27.01.2022.
Incheiere de sedinta din 27.01.2022Admite cererea de amânare formulată de către reprezentantul parchetului în vederea studierii obiec?iunilor depuse de către persoana vătămată prin avocat ales la raportul de expertiză întocmit de către expertul Rotaru Teodoru. Amână judecarea cauzei la data de 27.01.2022, C5J , ora 09,00, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.11.2021.
Incheiere de sedinta din 11.11.2021Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului. Admite cererea de amânare formulată în scris de persoana vătămată. Amână judecarea cauzei la data de 11.11.2021, C5J , ora 09,00, termen cunoscut de părţi. Se comunică păr?ii vătămate un exemplar al raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expertul Rotaru Teodoru, domiciliul procedural ales în România. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.09.2021.
Incheiere de sedinta din 30.09.2021Admite cererea de amânare formulată de persoana vătămată. Admite cererea de amânare formulată de expert. Amână judecarea cauzei la data de 30.09.2021, C5J , termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 03.06.2021.
Incheiere de sedinta din 03.06.2021Admite cererea de amânare formulată de partea vătămată. Amână judecarea cauzei la data de 03.06.2021, C5J , termen cunoscut de părţi şi în vederea depunerii raportului de expertiză de către expert.
Incheiere de sedinta din 22.04.2021Admite cererea de amânare formulată de expert în vederea depunerii la dosar a raportului de expertiză. Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul părţii vătămate. Amână judecarea cauzei la data de 22.04.2021, C5J , termen cunoscut de părţi.
Incheiere de sedinta din 11.03.2021Amână judecarea cauzei la data de 11.03.2021, C5J, ora 13,00 , termen cunoscut de părţi. Revine cu adresă către expertul Rotaru Teodoru Traian, pentru a comunica costul estimativ şi durata de timp necesară efectuării raportului de expertiză având ca obiective: - stabilirea dinamicii producerii accidentului de circulaţie, direcţiile de deplasare a autovehiculelor, viteza de deplasare a autovehiculelor, indicarea locului impactului şi al poziţiei autovehiculelor, a momentului apariţiei stării de pericol a relaţiilor în timp în care sau derulat anumite secvenţe ale accidentului precum şi posibilitatea sau imposibilitatea evitării coliziunii; - valoarea reparaţiilor necesare sau efectuate la autoturismul părţii civile; - valoarea de piaţă estimată a autoturismului părţii civile la data producerii incidentului. Se comunica un exemplar înscrisuri expertului.
Incheiere de sedinta din 11.02.2021Amână judecarea cauzei la data de 11.02.2021, C5J termen cunoscut de părţi. Revine cu adresă către expertul Rotaru Teodoru Traian, pentru a comunica costul estimativ şi durata de timp necesară efectuării raportului de expertiză având ca obiective: - stabilirea dinamicii producerii accidentului de circulaţie, direcţiile de deplasare a autovehiculelor, viteza de deplasare a autovehiculelor, indicarea locului impactului şi al poziţiei autovehiculelor, a momentului apariţiei stării de pericol a relaţiilor în timp în care sau derulat anumite secvenţe ale accidentului precum şi posibilitatea sau imposibilitatea evitării coliziunii; - valoarea reparaţiilor necesare sau efectuate la autoturismul părţii civile; - valoarea de piaţă estimată a autoturismului părţii civile la data producerii incidentului Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.0.2021.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021Numirea în cauză, aleatoriu, în calitate de expert, pe dl. Rotaru Teodoru Traian, prin aplicaţia de numire a experţilor, şi emiterea de adresă către expert pentru a i se comunica, că a fost numit expert în prezenta cauză şi dacă specializarea sa acoperă şi evaluarea. Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2021, C5J termen cunoscut de părţi. Se citează persoana vătămată cu menţiunea „prezenţa necesară, în vederea ascultării”. Emiterea de adresă către expert pentru a i se comunica, că a fost numit expert în prezenta cauză şi dacă specializarea sa acoperă şi evaluarea. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.11.2020.
Incheiere de sedinta din 12.11.2020Încuviinţează cererii de amânare formulată de către inculpat prin apărător. Emiterea de adresă către expertul Moldovan Ioan, în vederea efectuării raportului de expertiză, ordonat în cauză, cu obiectivele comunicate. Amână judecarea cauzei la data de 12.11.2020, C5J termen cunoscut de părţi. Se citează persoana vătămată cu menţiunea „prezenţa necesară, în vederea ascultării”. Emite adresă către expertul Moldovan Ioan pentru a comunica costul estimativ şi durata de timp necesară efectuării expertizei şi în vederea efectuării raportului de expertiză. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.09.2020.
Incheiere de sedinta din 17.09.2020Preschimbă termenul de judecată stabilit în cauză la 15.09.2029 şi stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 17.09.2020, termen pentru care se vor cita părţile. Fără cale de atac. Dată în cameră de consiliu azi, 16.07.2020.
Rezolutie din 16.07.2020Reascultarea persoanei vatămate. Încuviinţează inculpatului proba cu expertiză tehnică în specialitatea „Autovehicule, circulaţie rutieră”. Numeşte în cauză, în calitate de expert, pe dl. Moldovan Ioan din Caransebeş, str. George Buitu,bl.18, sc.B, ap.6, Caraş-Severin. Stabileşte drept obiective ale expertizei următoarele: - stabilirea dinamicii producerii accidentului de circulaţie, direcţiile de deplasare a autovehiculelor, viteza de deplasare a autovehiculelor, indicarea locului impactului şi al poziţiei autovehiculelor, a momentului apariţiei stării de pericol a relaţiilor în timp în care sau derulat anumite secvenţe ale accidentului precum şi posibilitatea sau imposibilitatea evitării coliziunii; - valoarea reparaţiilor necesare sau efectuate la autoturismul părţii civile; - valoarea de piaţă estimată a autoturismului părţii civile la data producerii incidentului. Stabileşte 500 lei avans onorariu expert în sarcina inculpatului. Acordă termen de judecată la data de 15.09.2020, termen cunoscut de părţi. Se citează persoana vătămată cu menţiunea „prezenţa necesară, în vederea ascultării”. Emite adresă către expertul Moldovan Ioan pentru a comunica costul estimativ şi durata de timp necesară efectuării expertizei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.07.2020.
Incheiere de sedinta din 16.07.2020Admite cererea de amânare formulată de av. Stoia Corina. Acordă termen de judecată la data de 16.07.2020, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 02.07.2020.
Incheiere de sedinta din 02.07.2020Având în vedere dispoziţiile art. 64 alin.5 din Decretul nr. 240 din 14.04.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 311 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, coroborat cu prevederile Hotărârilor date de Colegiul de conducere al Tribunalului Caraş-Severin, ale Hotărârilor date de Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi ale Hotărârilor, date de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara pe perioada stării de urgenţă, instanţa ia act de suspendarea de drept a judecării prezentului dosar, pe durata stării de urgenţă, urmând ca la încetarea respectivei stări de urgenţă să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 64 alin.6 din sus-menţionatul decret. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14 mai 2020.
Incheiere suspendare din 14.05.2020Constată că a fost preschimbat termenul de judecată iniţial, pentru data de 14.05.2020, C5J, materie penală, şedinţă publică. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.03.2019.
Incheiere de sedinta din 19.03.2020Preschimbă termenul de judecată stabilit în cauză şi stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 14.05.2020, termen pentru care se vor cita părţile. Fără cale de atac. Dată în cameră de consiliu azi, 12.03.2020.
Rezolutie din 12.03.2020Acordă termen de judecată la data de 19.03.2020, termen cunoscut de părţi şi pentru care se citează persoana vătămată. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.01.2020.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul Ministerului Public. Acordă termen de judecată la data de 23.01.2020, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.12.2019.
Incheiere de sedinta din 19.12.2019Acordă termen de judecată la data de 19.12.2019, termen cunoscut de părţi. Se citează persoana vătămată M**** M*****. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.10.2019.
Incheiere de sedinta din 24.10.2019Încuviinţează ascultarea părţii civile. Acordă termen de judecată la data de 24.10.2019, termen cunoscut de părţi. Se citează persoana vătămată M**** M*****. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26.09.2019.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019Încuviinţează ascultarea părţii civile. Acordă termen de judecată la data de 26.09.2019, termen cunoscut de părţi. Se citează partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06.06.2019.
Incheiere de sedinta din 06.06.2019Încuviinţează audierea martorului ascultat în faza de urmărire penală. Încuviinţează părţii civile proba cu înscrisuri în dovedirea laturii civile. Acordă termen de judecată la data de6 iunie 2019, termen cunoscut de persoana vătămată constituită parte civilă şi pentru care se citează inculpatul şi martorul din rechizitoriu. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25 aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 25.04.2019Citarea persoanei vătămate, printr-o citaţie scrisă trimisă cu scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, recipisa de predare a scrisorii la poşta română, cu A.R. Stabileşte termen de judecată la data de 25.04.2019 Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.02.2019
Incheiere de sedinta din 28.02.2019