S****** E*****
ReclamantC***** T******** P*** P*****
PârâtN******* A**** A*******
ReclamantM********* I***
PetentAdmite cererea de reexaminare formulată de către petentul M********* I***, împotriva încheierii de amendare pronunţată în data de 29.05.2018, în ds. nr. 15644/245/2017 şi în consecinţă: Scuteşte petentul de la plata amenzii în cuantum de 300 lei. Definitivă. Pronunţată azi, 30.08.2018, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 1997/2018 din 30.08.2018Amână pronunţarea la data de 30.08.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.08.2018Se va cita petentul cu menţiunea să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform prevederilor art. 9 lit. e din O.U.G. nr. 80/2013, aferentă cererii de reexaminare şi să depună chitanţa în original la dosarul cauzei, până la termenul viitor, sub sancţiunea anulării. Aduce la cunoştinţă petentului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării şi /sau cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru (sau de ajutor public judiciar), în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23.08.2018, - Sala 3, etajul 1, Camera de Consiliu, în vederea legalei timbrări a cererii.
Incheiere de sedinta din 26.07.2018