Dosar 1565/104/2018 din 26.06.2018

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1565/104/2018
Data dosar:
26.06.2018
Instanta:
Tribunalul Olt
Departament:
Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.09.2019 la ora 11:00

    Complet: CCF7
  • Încheiere

    Respinge cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei, formulată de pârât, ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Olt.

    Incheiere de sedinta din 24.09.2019
  • Sedinta din data de 13.11.2018 la ora 11:00

    Complet: CCF7
  • Admite in parte cererea

    Admite cererea formulată de reclamantul M***** L*****, prin SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ OLT „CONSILIUM”, în contradictoriu cu pârâtul P******* M*********** C****** şi obligă pârâtul să-i acorde reclamantului o despăgubire egală cu diferenţele salariale dintre salariul stabilit începând cu luna august 2016 şi cele de care a beneficiat efectiv în perioada iulie 2015 – iulie 2016, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, plus dobânda legală. Respinge cererea formulată de reclamantul B******** C*******, prin SINDICATUL DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ OLT „CONSILIUM”, în contradictoriu cu pârâtul P******* M*********** C******, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în 15 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Olt.

    Hotarare 788/2018 din 13.11.2018
  • Sedinta din data de 16.10.2018 la ora 11:00

    Complet: CCF7
  • Amână cauza

    13.11.2018, pentru ca pârâtul să comunice instanţei relaţiile solicitate.

    Incheiere de sedinta din 16.10.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD