F***** D******
InculpatD**** P******
InculpatB**** M******
InculpatS***** R**** P*** A*** A************ J******** A F********* P****** G******
Parte vătămată Parte civilăI. În temeiul art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României cu aplic. art. 35 alin. (1) Cod penal ?i art. 396 alin. (2) ?i alin. (10) Cod. proc. pen. condamnă pe inculpata F***** D****** la pedeapsa de 2 ani ?i 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, în formă continuată (6 acte materiale) În temeiul art. 67 alin. (1) la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod. pen. interzice inculpatei F***** D******, ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o perioadă de 4 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 Cod. pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) Cod. pen. În temeiul art. 93 alin. (1) Cod. pen. pune în vedere inculpatei, ca pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) Cod. pen. impune inculpatului să execute următoarele obliga?ii: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Giurgiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; În temeiul art. 93 alin. (3) C.p. obligă inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile la una din următoarele instituţii: Biblioteca Judeţeană I.A. Basarabescu sau la Episcopia Giurgiu. În temeiul art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 91 alin. (4) Cod. pen atrage aten?ia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor şi a obligaţiilor prevăzute la art. 93 Cod. pen. şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 72 alin. (1) Cod. pen. deduce din pedeapsa de 2 ani ?i 3 luni închisoare aplicată prin prezenta inculpatei F***** D****** perioada arestării preventive de la 23.10.2018 la 21.11.2018 ?i a arestului la domiciliu de la data de 22.11.2018 la data de 08.02.2019. II. În temeiul art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României cu aplic. art. 396 alin. (2) ?i alin. (10) Cod. proc. pen. condamnă pe inculpata B**** M****** la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. În temeiul art. 67 alin. (1) la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod. pen. interzice inculpatei B**** M******, ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o perioadă de 4 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 Cod. pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) Cod. pen. În temeiul art. 93 alin. (1) Cod. pen. pune în vedere inculpatei, ca pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) Cod. pen. impune inculpatului să execute următoarele obliga?ii: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Giurgiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; În temeiul art. 93 alin. (3) C.p. obligă inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile la una din următoarele instituţii: S.C. Servicii Locale S.A. sau la Episcopia Giurgiu. În temeiul art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 91 alin. (4) Cod. pen atrage aten?ia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor şi a obligaţiilor prevăzute la art. 93 Cod. pen. şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii. III. În temeiul art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României cu aplic. art. 35 alin. (1) Cod penal ?i art. 396 alin. (2) ?i alin. (10) Cod. proc. pen. condamnă pe inculpata DINCĂ PETRU?A la pedeapsa de 2 ani ?i 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, în formă continuată (3 acte materiale) În temeiul art. 67 alin. (1) la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod. pen. interzice inculpatei DINCĂ PETRU?A, ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o perioadă de 4 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 Cod. pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) Cod. pen. În temeiul art. 93 alin. (1) Cod. pen. pune în vedere inculpatei, ca pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) Cod. pen. impune inculpatului să execute următoarele obliga?ii: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Giurgiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; În temeiul art. 93 alin. (3) C.p. va obliga inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile la una din următoarele instituţii: S.C. Servicii Locale S.A. sau la Episcopia Giurgiu. În temeiul art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 91 alin. (4) Cod. pen va atrage aten?ia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor şi a obligaţiilor prevăzute la art. 93 Cod. pen. şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii. În ceea ce prive?te pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi aplicată prin prezenta hotărârea, având în vedere faptul că s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, aceasta se va executa doar în cazul în care, urmare a revocării sau anulării, se va dispune executarea efectivă a pedepsei închisorii. În baza art. 399 alin. (1) C.p.p. menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatele F***** D******, B**** M****** ?i DINCĂ PETRU?A. În temeiul art. 397 alin. (1) Cod. proc. pen rap. la art. 25 alin. (1) Cod. proc. pen. ?i art. 23 alin. (3) Cod. proc. pen. coroborate cu art. 1349 ?i urm. Cod. civ., admite în parte ac?iunea civilă formulată de partea civilă Administra?ia Jude?eană a Finan?elor Publice Giurgiu în numele Statului Român – Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală ?i obligă inculpatele F***** D****** ?i B**** M****** la plata către aceasta a sumelor reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale, după cum urmează : - inculpata F***** D****** la plata sumei de 7245,62 lei la care se vor adăuga dobânzile şi penalită?ile de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a debitului principal, în conformitate cu art. 270 Cod vamal, art. 343 Cod fiscal ?i art. 173, 174 şi 176 din Codul de procedură fiscală; - inculpata B**** M****** la plata sumei de 21619,21 lei la care se vor adăuga dobânzile şi penalită?ile de întârziere calculate de la data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a debitului principal, în conformitate cu art. 270 Cod vamal, art. 343 Cod fiscal ?i art. 173, 174 şi 176 din Codul de procedură fiscală. Respinge ac?iunea civilă formulată împotriva inculpatei Dincă Petru?a, având în vedere că prejudiciul a fost achitat în cursul judecă?ii. În temeiul în temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) Cod. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. f) Cod. pen. dispune confiscarea următoarelor bunuri: - 20 pachete ?igarete marca Prima fără timbru, ridicate de la Dincă Andreea Talida ?i introduse la camera de corpuri delicte a IPJ Giurgiu în baza dovezii seria BC nr. 0000938 din data de 24.07.2018 - 10 pachete ?igarete marca Winston ?i 20 pachete ?igarete MARBLE fără timbru, ridicate de la Dincă Petru?a ?i introduse la camera de corpuri delicte a IPJ Giurgiu în baza dovezii seria BC nr. 0000979 din data de 27.08.2018 -1026 pachete ?igarete marca Ashima fără timbru, 499 pachete ?igarete marca Compliment, 311 pachete ?igarete marca Marble, 4 pachete ?igarete marca Kiss Dream, ridicate de la B**** M****** ?i introduse la camera de corpuri delicte a IPJ Giurgiu în baza dovezii seria BC nr. 0001016 din data de 05.11.2018 - 98 pachete ?igarete marca Marble ?i 65 pachete ?igarete Marvel fără timbru, ridicate de la Dincă Petru?a ?i introduse la camera de corpuri delicte a IPJ Giurgiu în baza dovezii seria BC nr. 0001019 din data de 05.11.2018 - 326 pachete ?igarete marca Marble ?i 50 pachete ?igarete Winston fără timbru, ridicate de la F***** D****** ?i introduse la camera de corpuri delicte a IPJ Giurgiu în baza dovezii seria BC nr. 0001020 din data de 05.11.2018 - 120 pachete ?igarete marca Ashima , 60 pachete ?igarete Marble fără timbru ?i 38 pachete ?igarete marca Winston ridicate de la F***** D****** ?i introduse la camera de corpuri delicte a IPJ Giurgiu în baza dovezii seria BC nr. 0001021 din data de 05.11.2018 - 60 pachete ?igarete marca Winston fără timbru, ridicate de la Năstase Dănu? ?i introduse la camera de corpuri delicte a IPJ Giurgiu în baza dovezii seria BC nr. 0001022 din data de 05.11.2018 - 2 pachete ?igarete marca Winston ?i 1 pachet ?igarete Marble fără timbru, ridicate de la F***** D****** ?i introduse la camera de corpuri delicte a IPJ Giurgiu în baza dovezii seria BC nr. 0000720 din data de 25.01.2018 - 20 pachete ?igarete marca Marble fără timbru, ridicate de la F***** D****** ?i introduse la camera de corpuri delicte a IPJ Giurgiu în baza dovezii seria BC nr. 0000927 din data de 13.07.2018 Respinge confiscarea următoarelor bunuri : - 5 pachete ?igarete marca Marble fără timbru, 12 pachete ?igarete marca Ashima, ridicate de la Burcea Elena ?i introduse la camera de corpuri delicte a IPJ Giurgiu în baza dovezii seria BC nr. 0001017 din data de 05.11.2018 - 10 pachete ?igarete marca Marble fără timbru, ridicate de la Belezan Săndel Nicolae ?i introduse la camera de corpuri delicte a IPJ Giurgiu în baza dovezii seria BC nr. 0001018 din data de 05.11.2018, întrucât, a?a cum rezultă din dovezile în cauză (f. 267-268 d.u.p.) acestea nu au legătura cu prezenta cauză. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) Cod. proc. pen. rap. la art. 249 alin. (1) ?i (5) Cod. proc. pen. men?ine măsura asiguratorie a sechestrului dispusă cu privire la următoarele bunuri: - teren arabil cu o suprafa?ă de 312 mp, pe raza com. Frăte?ti, sat Remu?, jud. Giurgiu, înscris în cartea funciară nr. 30291 a comunei Frăte?ti, jud. Giurgiu, apar?inând inculpatei B**** M******; - imobil cu o suprafa?ă de 219 mp situat în mun. Giurgiu, str. Dunării nr. 115, jud. Giurgiu, înscris în cartea funciară nr. 30236 a mun. Giurgiu, apar?inând inculpatei Dincă Peru?a, sub regimul comunită?ii legale cu so?ul său Dincă Ionu? Leonard În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă inculpatele F***** D******, B**** M****** ?i DINCĂ PETRU?A la plata sumei de 2066 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care 1066 de lei cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală ?i 1000 de lei cheltuieli judiciare din faza camerei preliminare ?i de judecată. În temeiul art. 275 alin. (6) Cod. proc. pen. onorariul apărătorului din oficiu, av. Chilat Magdalena, în cuantum de 720 lei (360 lei - cameră preliminară ?i 360 lei - fond ) va rămâne în sarcina statului ?i se va avansa din fondul Ministerului Justi?iei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror, inculpate ?i partea civilă ?i de la pronun?are pentru avocatul din oficiu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.05.2019.
Hotarare 1079/2019 din 08.05.2019Amână pronunţarea la data de 08.05.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.04.2019Stabileşte pronunţarea la data de 24.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.04.2019Pentru a da posibilitatea inculpatei D**** P****** să achite prejudiciul, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 04.04.2019