Dosar 15667/3/2018* din 28.11.2018

contestaţie decizie de sancţionare data recomandare 30.01.2019


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15667/3/2018*
Data dosar:
28.11.2018
Instanta:
Tribunalul Ilfov
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de sancţionare data recomandare 30.01.2019
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.05.2019 la ora 09:00

    Complet: F4
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea. Anulează în parte Decizia de sancţionare nr.479/17.04.2018 în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată. Dispune înlocuirea sancţiunii de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei, cu sancţiunea reducerii salariului de bază pe o durată de o lună cu 5%. Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia şi postul deţinut anterior concedierii. Obligă pârâta să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.05.2019.

    Hotarare 1681/2019 din 30.05.2019
  • Sedinta din data de 25.04.2019 la ora 09:00

    Complet: F4
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa de procedura cu reclamanta.

    Incheiere de sedinta din 25.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD