C***** S****** A***** G******
PetentAdmite cererea formulată de petenta „C***** S****** A***** G******”. Ia act de modificările aduse actelor constitutive ale asociaţiei, vizând înlocuirea cenzorului, modificarea denumirii ramurii de sport, astfel WUSHU KUNG FU, în loc de WUSHU, modificarea punctului 1.5 din statut în sensul că C***** S****** A***** G****** are antet, insignă, fanion, drapel, însemne, emblemă, logo propriu şi ştampilă, introducerea punctului 11.4 RECOMPENSE, modificarea literei a) a punctului 8.5. din Statut, în sensul că membrii asociaţi sunt acei membri fondatori, denumiţi membri asociaţi – fondatori, respectiv sunt persoanele care au înfiinţat clubul, au drept de modificare a prevederilor Statutului şi Actului constitutiv ale clubului, au drept de vot în Adunarea Generală şi sunt în număr de 3: Chelu Ion, Boboc Radu Gabriela şi Slav Alexandru Dorin, iar restul membrilor sunt afiliaţi, conform Hotărârii Adunării Generale din data de 14.11.2018, modificări ce au fost inserate în Statutul în formă actualizată atestat sub nr. 11/26.11.2018 de av. Ungureanu Irina Maria şi în Actul constitutiv în formă actualizată atestat sub nr. 10/26.11.2018 de av. Ungureanu Irina Maria. Dispune înscrierea modificărilor în Registrul Special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Giurgiu. În temeiul art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, dispune comunicarea unei copii de pe prezenta Încheiere, împreună cu copii de pe actele doveditoare care au stat la baza înscrierii modificărilor aduse actelor constitutive ale asociaţiei, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu. În temeiul art. 74 alin. (1) din OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, dispune comunicarea către Ministerul Justiţiei a unei copii de pe prezenta încheiere, precum şi de pe înscrisurile doveditoare, în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive a acesteia. Cu apel în termen de 5 zile de la de la comunicare pentru petentă şi pentru Parchet. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.01.2019, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 3/2019 din 23.01.2019Amana pronuntarea la data de 23.01.2019, prin punerea solu?iei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2019