K** V***** M****
InculpatÎn temeiul dispoziţiilor art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e) şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul K.V.M., faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală prin ordonanţa nr. 5950/P/2018 din data de 17.06.2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228, alin. 1, art. 229, alin. 1, lit. d şi alin. 2, lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal. Dispune arestarea preventivă a inculpatului K** V***** M**** pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18.06.2018 până la data de 17.07.2018 inclusiv. Respinge cererea avocatei din oficiu a inculpatului de luare a măsurii preventive a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile legate de soluţionarea prezentei cereri rămân în sarcina statului. În temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen. dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu din data de 18.06.2018, ora 15.40.
Incheiere masuri preventive faza de UP 44/2018 din 18.06.2018