A******** C****** D********
PetentRespinge cererea formulată de către petenta A C D, cu sediul declarat în ……. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare pentru petentă şi pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa publică, azi , 01.11.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 01.11.2018Pune in vedere petentei, prin citaţie, potrivit disp. art. 9 alin.1 din OG nr.26/2000, să remedieze următoarele neregularităţi, respectiv: - statutul se impune a fi refăcut în sensul de a se menţiona categoria de resurse patrimoniale, astfel cum prevede art. 6 alin.3 litera e din OG nr.26/2000, precum şi în sensul de a se menţiona modul de dizolvare al asociaţiei, astfel cum prevede OG nr.26/2000, urmând a fi depusă în 3 exemplare; - să refacă actul constitutiv în sensul de a menţiona organul de control al asociaţiei, în conconcordanţă cu prevederile art.27 din OG nr.26/2000, precum şi persoană împuternicită să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice ca fiind unul dintre membrii fondatori, astfel cum prevede art.7 din OG nr.26/2000, urmând a fi depusă în 3 exemplare; - să se refacă contractul de comodat în sensul de a se menţiona denumirea comodatarului ca fiind asociaţia; - să se formuleze o nouă cerere în numele persoanei împuternicite prin actul constitutiv, având în vedere că domnul Dinu Florian Dan Richard nu este membru fondator şi nici nu a depuse delegaţie de reprezentare; - să se depună fişele de cazier fiscal actulalizate pentru membrii fondatori, având în vedere că acestea expiră şi trebuie să fie valabile la data pronunţării cererii de acordare a personalităţii juridice; Amână judecarea cauzei la data de 01.11.2018 – C4-4 Asociaţii şi Fundaţii, sala nr.3, ora 8,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 18.10.2018