M**** I*** ( z** B******* )
InculpatA**** D**** ( z** S****** z** S**** )
InculpatÎn baza art. 204 Cod proc.penală raportat la art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală, admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie, împotriva Încheierii penale nr. 44/CC/01.02.2018, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul judecătoriei Orăştie, în dosarul cu nr. de mai sus, desfiinţează parţial încheierea atacată (în ceea ce priveşte dispoziţia de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu privire la inculpaţii Mitru Ioan şi Aslam Dorel, a obligaţiilor stabilite în sarcina acestora, respectiv a datei la care cei doi urmează să fie puşi în libertate) şi, în rejudecare: In baza art. 237 alin. 2 Cod proc. penală rap. la art. 242 alin. 2 Cod proc.penală şi art. 218 Cod proc.penală, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, cu privire la inculpaţii Mitru Ioan ( zis Bacrişău), aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei mun. Deva şi Aslam Dorel, aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei mun. Deva, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 06.02.2018 şi până la data de 07.03.2018, inclusiv. Dispune punerea în libertate a inculpatului Mitru Ioan, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 8/2017, emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Orăştie, respectiv a inculpatului Aslam Dorel de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 9/2017, emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Orăştie, la expirarea duratei măsurii arestării preventive dispuse prin Încheierea penală nr. 1/CC/04.01.2018, a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Orăştie, dacă nu sunt arestaţi sau reţinuţi în alte cauze. In baza art.221 al.1 Cod proc.penală, impune inculpatului Mitru Ioan obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în ..., fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau in faţa căruia se află cauza. In baza art.221 al.1 Cod proc.penală, impune inculpatului Aslam Dorel obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în ..., fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau in faţa căruia se află cauza. In baza art.221 al.2 Cod proc.penală instituie în sarcina inculpaţilor, pe durata măsurii arestului la domiciliu, următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să nu comunice cu persoana vătămată PPS, cu celălalt participant la comiterea infracţiunilor şi cu persoanele care au calitatea de martori in prezenta cauză, respectiv: D. E., B. I., C. G., C. M.N., S. D., F. C.S., F. C., C.T., C. M. şi C. M. In baza art.221 al.4 Cod proc.penală atrage atenţia inculpaţilor, că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor sau obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. In baza art.221 al.5 Cod proc.penală, pune in vedere inculpaţilor că pot părăsi imobilul in care locuiesc pentru prezentarea in faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. Desemnează Poliţia municipiului Deva pentru supravegherea inculpatului Mitru Ioan, respectiv Poliţia municipiului Brad pentru supravegherea inculpatului Aslam Dorel. In baza art.221 al.8 Cod proc.penală, dispune comunicarea încheierii inculpaţilor, organelor de poliţie desemnate cu supravegherea, respectiv organelor de poliţie în a cărei circumscripţie se află imobilele in care locuiesc inculpaţii (potrivit art.125 din Legea nr.154/2013), Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi organelor de frontieră. Menţine în rest dispoziţiile încheierii penale atacate. În baza art.275 al.3 Cod proc.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în contestaţie rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Aslam Dorel, in sumă de 130 lei, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. DEFINITIVĂ. Pronunţată în camera de consiliu azi, 05.02.2018.
Incheiere masuri preventive faza de UP 6/2018 din 05.02.2018