C****** J******* D* R****** Ş* A******** E*********** V*****
ReclamantC***** (***** S***** S* E**** D******
PârâtP**** S**** S* E**** D******
PârâtT****** D******
PârâtM******** T******
Chemat în garanţieRespinge cererile (filele 1 şi 167 dosar). Respinge cererile de cheltuieli de judecată. Cu apel.
Hotarare 1304/2021 din 23.09.2021Termen acordat pentru când: Se revine cu adresă către Ministerul Educaţiei Naţionale – Direcţia Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIPOSDRU MEN), solicitându-se a se înainta actele adi?ionale nr. 2-5 la contractul de finan?are POSDRU/17/1.1/G/17172 înregistrat sub nr. 88/C.I./09.03.2009 încheiat cu C****** J******* D* R****** Ş* A******** E*********** V*****, purtând semnătura reprezentantului legal al OIPOSDRU, precum şi să precizeze dacă OIPOSDRU a comunicat beneficiarului un punct de vedere privind data la care se produc efectele actelor adi?ionale, respectiv perioadele pentru care a intervenit suspendarea implementării contractului şi datele de reluare a acesteia. Se revine cu adresă la Ministerul Fondurilor Europene – Autoritatea de Management POSDRU să precizeze, în raport de menţiunile din adresa nr. 659/12.01.2015 (ataşată în copie), care a fost modalitatea concretă de stingere a debitului stabilit prin procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. OI/8363/23.08.2013 (referitor la proiectul POSDRU/17/1.1/G/17172 – „Paşi spre o carieră europeană – consilierea şi orientarea cu suport digital”, beneficiar C****** J******* D* R****** Ş* A******** E*********** V*****), respectiv în ce mod şi la ce dată a fost stins debitul şi dacă suma a fost suportată de CJRAE Vâlcea sau de o altă entitate.
Incheiere de sedinta din 27.05.2021Faţă de reînfiin?area completului căruia i -a fost repartizat iniţial dosarul, F 5 Contencios, se restituie cauza acestui complet.
Incheiere de sedinta din 16.04.2021Faţă de lipsa rela?iilor solicitate, se dispune revenirea cu adresă.
Incheiere de sedinta din 05.03.2021Pt. administrarea unor probe suplimentare(adresă către ministerul de resort pt a aduce precizări suplimentare referitor la derularea contractelor şi sumele achitate în cadrul acestora).
Incheiere de sedinta din 22.01.2021Pt. a fi citaţi chemaţii în garanţie M******** T****** şi Vlădescu Ionel, pt a fi citată cu menţiunea "personal la interogatoriu" pârâtele T****** D****** şi Calotă Elena Daniela.
Incheiere de sedinta din 04.12.2020Având în vedere dispoziţiile art.1 al Hotărârii nr.19/27 octombrie 2020 a Colegiului de Conducere din cadrul Tribunalului Vâlcea, se dispune amânarea cauzei şi acordarea unui termen la completul la care dosarul a fost repartizat în sistem ciclic.
Incheiere de sedinta din 05.11.2020Termen acordat pentru ca părţile să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar. Se va cita pârâta Tufeanu, cu menţiunea personal la interogatoriu.
Incheiere de sedinta din 11.06.2020Suspendat de drept, în temeiul disp. art.42 alin.6 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României din 16 martie 2020.
Având în vedere forma de protest adoptată prin Hotărârea nr. 2/21.01.2020, a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, amână prezenta cauză, obiectul acesteia nefiind printre cele urgente, prevăzute de hotărârea menţionată anterior.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020Termen acordat pentru administrarea probatoriului încuviinţat la termenul de azi.
Incheiere de sedinta din 07.11.2019Admite în principiu cererile de intervenţie. Cu apel odată cu fondul. Termen 07 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 04.07.2019Amână pronunţarea la 04 iulie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2019Termen acordat pentru a se lua cunoştinţă de actele comunicate şi pentru ca instanţa să se pronunţe pe cererile de intervenţie formulate în cauză.
Incheiere de sedinta din 30.05.2019Termen acordat pentru a se depune acte şi a se lua cunoştinţă de actele depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 16.05.2019Termen acordat pentru citarea legală a chematei în garanţie Coroiu Cornelia-Camelia, cu duplicatul cererii de chemare în garanţie, după care se va discuta admisibilitatea în principiu a celor 2 cereri de chemare în garanţie.
Incheiere de sedinta din 21.03.2019Termen acordat pentru a se cita chemaţii în garanţie, la adresele indicate.
Incheiere de sedinta din 07.02.2019Termen acordat faţă de lipsă de procedură cu chemaţii în garanţie.
Incheiere de sedinta din 22.11.2018Admite cererile de amânare. Acordă termen pentru citarea chemaţilor în garanţie.
Incheiere de sedinta din 11.10.2018