B***** I*** f*** l** I** ş* F******
InculpatÎn baza art.362 C.pr.pen. cu referire la art.208 C.pr.pen. şi la art.242 alin.2 C.pr.pen., înlocuieşte măsura preventivă a arestării preventive dispuse prin încheierea nr. 222/CC/ 01.11.2017 a Judecătoriei Bălceşti, confirmată prin încheierea nr.52/06.11.2017 a Tribunalului Vâlcea, luată faţă de inculpatul Bărcău Ion cu măsura controlului judiciar. În baza art.215 alin 1 lit. a-c si alin.2 lit. a, d, f şi j C.pr.pen., pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, inculpatul Bărcău Ion trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la secţia de poliţie în circumscripţia căreia îşi are domiciliul, conform programului de supraveghere întocmit de aceasta sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritorială a comunei Lăcusteni, jud. Vâlcea, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza; - să nu revină în locuinţa familiei, să nu se apropie de persoanele vătămate Bărcău Geanina Mihaela si Bărcău Ionuţ Valentin, de mama persoanelor vătămate Bărcău Cristina Ileana, de martorii din cauză Frank Elena şi Şerbănescu Ioana, de experţii desemnaţi în cauză, şi să nu comunice cu toate aceste persoane, direct sau indirect, pe nicio cale; - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Stabileşte ca supravegherea respectării de către inculpatul Bărcău Ion a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar să se realizeze de Poliţia comunei Lăcusteni, judeţul Vâlcea. În baza art.215 alin 3 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului Bărcău Ion că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen.; Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 22 martie 2018, ora 15:10. la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata36/2018 din 22.03.2018Amână pronunţarea la data de 22 martie 2018, ora 12:30.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2018