G***** I* N******
InculpatI. În baza art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei împotriva sentinţei penale nr. 577 din 14.06.2018 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei pe care o desfiinţează cu privire la soluţionarea laturii penale a cauzei şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: În temeiul art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală condamnă inculpatul G.N. la pedeapsa de 1 an 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul penal. În temeiul art. 91 din Codul penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an 2 luni aplicate inculpatului prin sentinţa apelată pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 din Codul penal. În temeiul art. 93 alin. 1 din Codul penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: a)să se prezinte la Serviciul de probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal, pe durata termenului de încercare, obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe durata termenului de încercare, obligă inculpatul să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Sighetu Marmaţiei şi/sau al Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei. Menţine dispoziţiile hotărârii atacate cu privire la cheltuielile de judecată. II. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul G.N. împotriva aceleiaşi sentinţei penale. În temeiul art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2018.
Hotarare 1349/2018 din 19.11.2018admite solicitarea de amânare a cauzei
Incheiere de sedinta din 15.10.2018