B**** T*********** S*
CreditorL***** M*******
DebitorAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC NEAGOŞ DOREL şi în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în Încheierea nr. 691/2018 pronunţată la data de 16.07.2018 de Judecătoria Salonta în dosarul nr. 1572/833/2018, în sensul că în loc de ,,Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită, prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumelor datorate, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită ocazionate cu efectuarea executării.” se va trece ,,Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită, prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumei de 19.703,61 lei reprezentând debit, care urmează să fie actualizată la data plăţii efective, precum şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare ocazionate.”, astfel cum este corect. Fără cale de atac.
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.08.2018În vederea deliberării, amână pronunţarea soluţiei pentru data de 28.08.2018, ora 14:00;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.08.2018Admite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC NEAGOŞ DOREL şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 916/2018 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC NEAGOŞ DOREL, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare BANCA TRANSILVANIA S.A., împotriva debitoarei LASLĂU MARIOARA, garant fideiusor al debitorului SERBAN FLAVIUS FLORIN în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 249215/11.03.2016, Contract de fideiusiune nr. 249215/FID/01/11.03.2016, încheiat între Banca Transilvania S.A. pe de o parte şi Laslău Marioara, garant fideiusor al debitorului Şerban Flavius Florin, pe de altă parte. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită, prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumelor datorate, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită ocazionate cu efectuarea executării. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 16.07.2018.
Incheiere de executare silita 691/2018 din 16.07.2018