C**** G******* F******
InculpatÎn baza art. 485 alin 1 lit a NCPP admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea şi inculpatul C**** G******* F******, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ”Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate" fapta prevăzuta si pedepsita de art. 334 alin. 3 Cp., (pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda). Condamnă pe inculpatul C**** G******* F****** la pedeapsa amenzii în cuantum de 1200 lei, reprezentând 120 zile amendă X 10 lei suma corespunzătoare unei zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate, prev. de art. 334 al.3 Cp. În temeiul art. 63 Cp –atrage atenţia inculpatului că, dacă nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte cu rea credinţă, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În temeiul art. 274 NCPP obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 200 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.10.2018.
Hotarare 181/2018 din 04.10.2018