C******* I**** C******
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin.2 şi 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul COMIŞELU IONUŢ-CĂTĂLIN la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere” (din data de 19.11.2017) În baza art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin.2 şi 10 C.proc.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge” (din data de 19.11.2017). În baza art. 338 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin.2 şi 10 C.proc.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani pentru săvârşirea infracţiunii de „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia” (din data de 19.11.2017). În baza art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., aplică inculpatului COMIŞELU IONUŢ-CĂTĂLIN pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care adaugă sporul de o treime din celelalte două pedepse, adică 8 (opt) luni de închisoare, astfel încât în final inculpatul este condamnat la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Nicolae Bălcescu, jud. Călăraşi, constând în activităţi de întreţinere în incintele unităţilor de învăţământ sau la baza sportivă, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, respectiv asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării şi executarea pedepsei. Ia act de faptul că inculpatul a fost reţinut de la data de 27.11.2017 până la data de 28.11.2017. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen. onorariul parţial al apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei (dna av. Catrangiu Ana-Maria) rămâne în sarcina statului şi va fi avansat de către Ministerul Justiţiei către Baroul Călăraşi. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.12.2018.
Hotarare 200/2018 din 17.12.2018Stabileşte pronunţarea la data de 17.12.2018
Incheiere de sedinta din 03.12.2018faţă de imposibilitatea de prezentare a inculpatului
Incheiere de sedinta din 05.11.2018