M******* V*****
InculpatPENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DISPUNE: Respinge cererea formulată de inculpatul MITITICĂ VIOREL, având ca obiect constatarea nelegalităţii administrării probelor ca neîntemeiată. În baza dispoziţiilor art. 346 alin.1 C.p.p., constată că Judecătoria Zărneşti este competentă să soluţioneze prezenta cauză şi că a fost legal învestită cu rechizitoriul nr. 127/P/2018 emis la data de 18.05.2018 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, privind pe inculpatul MITITICĂ VIOREL, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzute de art. 336 alin. 1 din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 346 alin.1 C.p.p., constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul MITITICĂ VIOREL. În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., obligă pe inculpat la plata sumei de 100 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept la contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 28.09.2018. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Incheierefinalacamerapreliminara din 28.09.2018