S* L**** C** S**
ReclamantF******* F*****
PârâtS****** V*******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. LOTTO COM S.R.L. în contradictoriu cu pârâ?ii F.F.?i S.V.. Constata caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei inserate în contractul de intermediere cumpărare imobiliare nr. 2/04.12.2015 încheiat între reclamantă şi pârâta F.F.care stabileşte în sarcina cumpărătorului obligativitatea achitării unui comision de 3% din valoarea de tranzacţie a imobilului (sau din valoarea de grilă notarială sau la preţul declarat în actul notarial) precum şi la plata unor daune interes în valoare de 1000 euro. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei F.F. la achitarea sumei de 1620 euro reprezentând contravaloarea comisionului de 3% din preţul de vânzare de 54000 euro, actualizată cu penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi şi la plata sumei de 1000 euro reprezentând daune interese. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei inserate în contractul de intermediere vânzări imobiliare încheiat în data de 25.11.2015 între reclamantă şi pârâtul S.V. în ceea ce priveşte stabilirea în sarcina vânzătorului a obligaţiei de a achita penalităţi de întârziere de 0,75%/zi şi daune interese în valoare de 1050 euro, sume care depăşesc valoarea comisionului de 1050 euro prevăzut în contract. Obligă pârâtul S.V. să achite către reclamantă suma de 1050 euro la cursul BNR din ziua plăţii reprezentând comision calculat din preţul de vânzare al imobilului. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă reclamanta să achite către pârâta F.F. cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu avoca?ial. Obligă pârâtul S.V. să achite către reclamantă suma de 744,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru par?ială. Respinge cererea pârâtului S.V. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Târgu Mure?. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 25.10.2019.
Hotarare 4131/2019 din 25.10.2019Având nevoie de timp suplimentar pentru deliberare, în temeiul art. 396 C. Proc. Civ. amână pronunţarea la data de 25.10.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 17.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.10.2019Având nevoie de timp suplimentar pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin. 2 Cod Procedură civilă amână pronuntarea la data de 17.10.2019. Pronuntată în sedintă publică, astăzi 04.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2019Pentru administrarea probei cu interogatoriul.
Incheiere de sedinta din 19.07.2019Pentru administrarea probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 21.06.2019Repartizat ciclic la completul C.25 civil.