C********* P**** T*****
InculpatV****** I****
Parte civilăCondamnă pe inculpatul CPT pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art.180 alin. (2) C. pen. 1968, cu aplic. art. 5 C. pen ?i a art. 396 alin. (10) C. pr. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 81 C. pen. din 1968, suspendă condiţionat executarea pedepsei de 1 an închisoare. În baza art. 82 alin. (1) C. pen. 1968, termenul de încercare este de 3 ani. În baza art. 404 alin. (2) C. pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. 1968 referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin prezenta până la expirarea termenului de încercare. În temeiul art. 397 alin. (1) şi art. 25 alin.(1) C. pr. pen., cu reţinerea art. 998-999 C. civ. din 1864, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă VI în contradictoriu cu inculpatul. Obligă pe inculpatul CPT la plata sumei de 134 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 13.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă VI. Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate. În baza art. 272 alin. (1) rap la art. 274 alin. (1) C. pr. pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1.000 lei (500 lei din faza urmăririi penale şi 500 lei din faza de judecată). În baza art. 274 alin.(1) C. pr. pen., dispune avansarea din fondurile Ministerului de Justiţie în favoarea Baroului Constanţa a sumei 260 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu av. DAO conform delega?iei seria Av, nr. 4009/2018 din 9.08.2018, pentru asistarea inculpatului în faza camerei preliminare. Cu drept de apel în termen de 10 zile la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.01.2019.
Hotarare 93/2019 din 31.01.2019Deliberarea şi pronun?area vor avea loc la data de 31.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2019