M** C******* F*****
Recurent ReclamantA****** Ţ***** A******** S*
Recurent PârâtU**** M****
Intimat INTERVENIENTAdmite atât recursul principal declarat de reclamantul M** C******* F***** împotriva deciziei civile nr. 24 din 7 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 15955/55/2016, având ca obiect acţiune în daune delictuale, cât şi recursul incidente declarat de pârâta ALLIANZ-ŢIRIAC ASIGURĂRI SA împotriva aceleiaşi decizii. Casează decizia recurată şi, rejudecând apelurile declarate de reclamantul M** C******* F***** şi pârâta ALLIANZ-ŢIRIAC ASIGURĂRI SA împotriva sentinţei civile nr. 3510 din 7 iulie 2017, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 15955/55/2016, dispune admiterea lor. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că obligă pe pârâta ALLIANZ-ŢIRIAC ASIGURĂRI SA la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi, pentru diferenţa de despăgubire în sumă de 1305,93 lei, de la data de 28.07.2016 şi până la data prezentei hotărâri, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi, pentru întreaga despăgubire în sumă de 8642 lei, de la data prezentei hotărâri şi până la data achitării efective a acesteia. Înlătură din cuprinsul sentinţei dispoziţia de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferentă diferenţei de despăgubire, în sumă de 1305,93 lei. Menţine în rest dispoziţiile acestei sentinţe. Compensează cheltuielile de judecată efectuate în recurs. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 20 martie 2019.
Hotarare 171/2019 din 20.03.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 20 martie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2019Suspendă judecata cauzei potrivit art. 520 alin. 4 Cod procedură civilă.
Incheiere suspendare din 23.10.2018