C***** M*****
Intimat ReclamantF**** B*** S*
Recurent PârâtF**** B*** S*********** G***
Intimat PârâtRespinge cererea de sesizare a ÎCCJ. Respinge cererea de suspendare. Admite recursul. Casează decizia recurată şi rejudecând respinge apelul reclamant ca nefondat. Obliga intimatul reclamant la plata catre recurenta pârâtă a sumei de 1059,52 lei cu titlu de cheltuieli de judecată . Definitivă.
Hotarare 555/2020 din 04.12.2020Respinge ca neîntemeiate excepţiile netimbrării, inadmisibilităţii, nulităţii recursului şi a lipsei calităţii de reprezentant în promovarea căii de atac. În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecata recursului declarat de recurenta pârâtă F**** B*** S*, împotriva deciziei nr. 23/2018 din data de 10 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 1595/318/2017, în contradictoriu cu intimatul reclamant C***** M***** şi intimata pârâtă F**** B*** S*-SUCURSALA GORJ, până la soluţionarea cauzei nr. C-81/19 aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 02.04.2019Ia act de modificarea denumirii recurentei pârâte din PIRAEUS BANK ROMANIA SA în F**** B*** S*, cu aceleaşi elemente de identificare şi dispune rectificarea conceptei în acest sens. În temeiul dispoziţiilor art.520 alin.4 din Codul de procedură civilă, suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea dosarului nr.2658/1/2018 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă. Prorogă discutarea solicitării recurentei pârâte referitoare la sesizarea Curţii Constituţionale a României în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C.pr.civ., art. 483 alin. (2) C.pr.civ şi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, precum şi a cererii intimatului reclamant privind sesizarea ÎCCJ cu o cerere de trimitere preliminară, acesta urmând a fi puse în discuţia părţilor la momentul repunerii pe rol a cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 30.10.2018