A***** G******
InculpatÎn baza art. 404 alin. (2) C. pr. pen., condamnă pe inculpatul AG pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.92 alin.(1) C. pen., stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani. Conform art. 93 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pe., obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. Potrivit art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la una din următoarele unităţi: Primăria/Consiliul Local Corbu pe o perioadă de 60 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul art. 404 alin. (2) şi art. 91 alin. (4) C. pen., pune în vedere inculpatului că, în cazul săvâr?irii unei noi infrac?iuni în cursul termenului de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ?i obliga?iilor impuse, se vor aplica dispozi?iile art. 96 C.pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 272 raportat la art.274 alin.(1) C. pr. pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.09.2019.
Hotarare 1067/2019 din 04.09.2019Deliberarea şi pronun?area vor avea loc la data de 04.09.2019.
Deliberarea şi pronun?area vor avea loc la data de 26.08.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.08.2019Pentru citarea inculpatului, amână cauza la data de 13.08.2019.
Incheiere de sedinta din 28.05.2019