S******* D***
ReclamantM** F*****
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârât. Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S******* D*** în contradictoriu cu pârâtul M** F*****. Obligă reclamantul să plătească pârâtului suma de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Cheltuiala în sumă de 3.173,20 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantului sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.11.2019.
Hotarare 6526/2019 din 04.11.2019Dispune ataşarea dosarului nr. 6710/280/2018 al Judecătoriei Piteşti. Reţine în sarcina reclamantului obligaţia de a indica temeiul de drept al acţiunii. Reţine obligaţia asumată de avocatul pârâtului privind depunerea întâmpinării formulată în dosarul nr. 6710/280/2018. Emite adresă către Primăria Ştefăneşti cu copia filei 40 pentru a comunica dacă s-a formulat cerere pentru autorizare de construire, dacă s-a eliberat autorizaţie de construire, respectiv dacă imobilul figurează înregistrat în rolul fiscal al UAT Ştefăneşti. Amână judecarea cauzei la 04.11.2019, la solicitarea părţilor. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2019
Incheiere de sedinta din 16.09.2019Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar, interogatoriul pârâtului, mijloace materiale de probă constând în planşe foto, şi testimonială cu martorul Rusu Bogdan. Prorogă discutarea încuviinţării probei cu expertiză tehnică de specialitate solicitată de reclamant, după administrarea celorlalte categorii de probe. Citează pârâtul cu menţiunea de a se prezenta personal pentru administrarea probei cu interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art.358 C. pr.civ. Citează martorul la domiciliul indicat la fila 92 din dosar. Revine cu solicitarea către Primăria Oraşului Ştefăneşti să comunice dacă pârâtul figurează în evidenţele acestora ca titular al unor drepturi reale imobiliare Amână judecarea cauzei la 16.09.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2019
Incheiere de sedinta din 10.06.2019Revine cu adresă către Tribunalul Argeş pentru a înainta dosarul nr. 6710/280/2018, iar în situaţia în care nu este posibil, să se comunice copia lizibilă a înscrisului denumit „întâmpinare şi cerere reconvenţională” formulată de S******* D*** şi înregistrată la Judecătoria Piteşti la data de 16.10.2018. Solicită OCPI Argeş şi Primăriei Oraşului Ştefăneşti să comunice dacă pârâtul figurează în evidenţele acestora ca titular al unor drepturi reale imobiliare. Amână judecarea cauzei la 10.06.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Mai 2019
Incheiere de sedinta din 06.05.2019Stabileşte provizoriu valoarea imobilului la suma de 103.410 lei. Reţine în sarcina reclamantului obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 3173,20 lei, sub sancţiunea anulării cererii, cu posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru şi cerere de ajutor public judiciar. Faţă de cererea de ajutor public judiciar formulată de avocatul reclamantului în şedinţa public, reţine în sarcina acestuia să depună în scris cererea însoţită de înscrisurile justificativ. Amână judecarea cauzei la 06.05.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Martie 2019
Incheiere de sedinta din 11.03.2019Pune în vedere avocatului reclamantului să depună lămuriri scrise în legătură cu imobilul ce face obiectul cererii de chemare în judecată, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. Revine adresă către OCPI Argeş pentru a comunica extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, iar în cazul in care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de acelaşi birou, care atestă că imobilul nu este înscris în cartea funciară. Revine cu adresă către Primăria oraşului Ştefăneşti pentru a comunica certificatul de atestare fiscală privind imobilul în litigiu din care să rezulte valoarea impozabilă a acestuia Amână judecarea cauzei la 11.03.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2019
Incheiere de sedinta din 04.02.2019Dispune ataşarea dosarului nr. 6710/280/2018 al Judecătoriei Piteşti din care se vor efectua copii lizibile ale întâmpinării şi cererii reconvenţionale formulate de reclamantul S******* D***. Emite adresă către Primăria oraşului Ştefăneşti pentru a comunica certificatul de atestare fiscală privind imobilul în litigiu din care să rezulte valoarea impozabilă a acestuia, pentru stabilirea taxei judiciare de timbru. Emite adresă către OCPI Argeş pentru a comunica extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, iar în cazul in care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de acelaşi birou, care atestă că imobilul nu este înscris în cartea funciară. Amână judecarea cauzei la 04.02.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Ianuarie 2019
Incheiere de sedinta din 07.01.2019