L**** D***** M******* - L* L**** D* M**** - C******* N**
ReclamantI************ Ş***** J******* G******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta Lazăr Dorina Mădălina în contradictoriu cu pârâtul I************ Ş***** J******* G******. Anulează Decizia nr. 703/05.09.2018 emisă de pârât. Dispune repunerea reclamantei în situaţia anterioară emiterii Deciziei nr. 703/05.09.2018, respectiv, numirea prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţia de Inspector şcolar pentru Management Instituţional, cu 1 normă, până la susţinerea concursului, dar nu mai târziu de 31.08.2019. Obligă pârâtul să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 01.09.2018 până la repunerea efectivă în funcţie, drepturi ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Giurgiu.
Hotarare 136/2019 din 11.04.2019Repune cauza pe rol pentru punerea în discuţia părţilor a introducerii în cauză a ocupantului actual al postului de inspector şcolar pentru management instituţional. Termen 11.04.2019. Citare părţi, pârâtul cu menţiunea de a indica numele inspectorului actual şi actul de numire al acestuia. Cu apel odată cu fodnul.
Incheiere de sedinta din 27.03.2019pronunţare la 27.03.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.03.2019Amână pronunţarea la 20.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2019Amână cauza la 14.03.2019 pentru completarea probei cu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 28.02.2019Amână cauza la 28.02.2019 pentru administrarea probelor propuse. Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă şi constată că înscrisurile solicitate au fost deja depuse la dosar de către pârât (hotărârea CA 3/05.09.2018, proces verbal de şedinţă CA din 05.09.2018, proces verbal de şedinţă CA din 14.08.2018).
Incheiere de sedinta din 31.01.2019Amână cauza la 31.01.2019. Verificând competenţa conform art. 131 Cod procedură civilă, constată că Tribunalul Giurgiu - completul specializat în litigii de muncă, este competent material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză, conform prevederilor Codului Muncii.
Incheiere de sedinta din 06.12.2018