S* P****** M H****** S**
ReclamantM**** M***** S**
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 740,09 de lei, cu titlu de contravaloare a serviciilor de salubrizare prestate în perioada decembrie 2014-mai 2016. Respinge, ca neîntemeiat, capătul accesoriu de cerere privitor la penalităţile de întârziere aferente debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 56,81 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, proporţional valorii pretenţiilor admise. Executorie. Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Constanţa, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 23.11.2018.
Hotarare 12666/2018 din 23.11.2018Amână pronunţarea la data de 23 noiembrie 2018. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi 9 noiembrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2018Amână pronunţarea la data de 9 noiembrie 2018. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2018