S* S******* L******** R****** S*
ReclamantS* C*** T**** S**
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SCHENKER LOGISTICS ROMÂNIA SA, în contradictoriu cu pârâta S* C*** T**** S**, şi în consecinţă Obligă pârâta S* C*** T**** S** la plata debitului de 4080 lei, reprezentând contravaloarea facturii seria SKR, nr. 4575877/21.11.2016. Obligă pârâta la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 300 lei reprezentând contravaloarea taxei de timbru. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 18.12.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 601/2018 din 18.12.2018Amânat pronunţarea la 18.12.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2018pentru a se comunica interogatoriul cu pârâta
Incheiere de sedinta din 30.10.2018pentru a se comunica pârâtei intergoatoriul cu mentiunea" că are obligaţia de a-l completa şi depune cu 5 zile înainte de termen, sub sancţiunea posibilităţii ca în lipsa răspunsurilor sau nedepunerii la termen, instanţa va putea considera dovedite pretenţiile reclamantului".
Incheiere de sedinta din 25.09.2018pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată legal investit
Incheiere de sedinta din 04.09.2018administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 12.06.2018