A**** M*****
CondamnatAdmite cererea. În baza art. 166 lin. 1 lit. b Cp rap. la art. 167, art. 168 Cp dispune reabilitarea judecătorească a condamnatului A**** M***** cu privire la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 1635 din 27.09.1994, pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 8304/1994, definitivă prin decizia penală nr. 548 din 19.09.1995 a Tribunalului Buzău, cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare, la care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 936 din 28.05.1996, pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 2939/1996, definitivă prin nerecurare la 12.06.1996, cu privire la pedeapsa de 6 ani închisoare, la care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 146 din 04.05.1998, pronunţată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr. 293/1998, definitivă prin decizia penală nr. 1033 din 20.10.1998 a Curţii de Apel Ploieşti, cu privire la pedeapsa de 6 luni închisoare, la care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 58 din 19.03.2003, pronunţată de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr. 54/2003, definitivă prin neapelare la 27.03.2003, cu privire la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 1053 din 15.05.1996, pronunţată de Judecătoria Focşani şi cu privire la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 979 din 16.04.1997, pronunţată de Judecătoria Focşani . Conform art. 537 Cpp dupa ramanerea definitiva a prezentei sentinte se va face mentiune despre aceasta pe hotararile prin care s-au pronuntat condamnarile pentru care s-a admis reabilitarea. Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre către I.P.J. Buzău - Serviciul Cazier Judiciar, pentru a se face cuvenitele modificări. În baza art.275 alin.3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat raman în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţa publică, astăzi 07.03.2018.
Hotarare 36/2018 din 07.03.2018