Dosar 16020/280/2018 din 18.10.2018

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16020/280/2018
Data dosar:
18.10.2018
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.12.2019 la ora 8:30

    Complet: C2-1
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta G********* T****** în contradictoriu cu pârâţii N***** S***** şi G********* S******* (moştenitori G********* D****** şi Grigorescu Petre Marius). Constată că, în timp ce era căsătorită cu Nenciu Ioan, reclamanta a dobândit împreună cu pârâtul G********* S*******, în cote egale, un imobil casă de locuit situat în com. Merişani, sat Borleşti, jud. Argeş construit pe un teren având ca vecinătăţi la N drum comunal, la S – Luca Constantin, la E – Dumitru M. Dumitru şi la V – drum comunal. Constată că la data de 19.04.1997 a fost deschisă succesiunea defunctului Nenciu Ion, cu ultimul domiciliu în com. Călineşti jud. Argeş. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din cota de 1/4 din imobilul locuinţă anterior menţionat . Constată că moştenitori cu vocaţie succesorală la succesiunea defunctului sunt: - reclamanta G********* T******, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală - pârâta N***** S*****, în calitate de soră, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală Dispune partajarea bunului comun, astfel: Lotul 1 - bunul imobil în valoare de 2.600 lei se atribuie în proprietate reclamantei G********* T****** care plăteşte sultă lotului nr. 2 suma de 325 lei şi lotului nr. 3 suma de 1300 lei. Lotul 2 - pârâta N***** S***** primeşte sultă de la lotul nr. 1 suma de 325 lei Lotul 3 – pârâtul G********* S******* (moştenitori G********* D****** şi Grigorescu Petre Marius) primeşte sultă de la lotul nr. 1 suma de 1300 lei Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 10.12.2019.

    Hotarare 7361/2019 din 10.12.2019
  • Sedinta din data de 22.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C2-1
  • Amână cauza

    Conceptarea si citarea in cauză in calitate de pârâţi a numiţilor G********* D****** si Grigorescu Petre Marius. Comunică pârâţilor G********* D****** si Grigorescu Petre Marius cererea de chemare in judecată. Amână judecarea cauzei la 10.12.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Octombrie 2019

    Incheiere de sedinta din 22.10.2019
  • Sedinta din data de 10.09.2019 la ora 8:30

    Complet: C2-1
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către expert Parnia Gabriela în vederea efectuării si depunerii raportului de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat in cauză. Amână judecarea cauzei la 08.10.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2019

    Incheiere de sedinta din 10.09.2019
  • Sedinta din data de 14.05.2019 la ora 8:30

    Complet: C2-1
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru reclamanta proba cu înscrisuri si proba cu expertiza de specialitate cu următoarele obiective: identificarea si evaluarea imobilului casa in suprafaţă de 35mp construită in anul 1925 situată in com.Merisani, sat. Borleşti. Numeşte expert specialitatea evaluări imobiliare pe d-na Parnia Gabriela si fixează onorariu provizoriu pentru expert in sumă de 600 lei ce va fi achitat de reclamantă in termen de 5 zile începând cu data de astăzi. Emite adresă către expert pentru efectuarea expertizei si catre BLET Argeş pentru a se aduce la cunoştinţa desemnarea expertului după ce se va depune la dosar dovada achitării onorariului. Amână judecarea cauzei la 10.09.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2019

    Incheiere de sedinta din 14.05.2019
  • Sedinta din data de 02.04.2019 la ora 8:30

    Complet: C2-1
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea părţilor de acordare a unui nou termen de jucată in vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă prin încheierea unei tranzacţii. Amână judecarea cauzei la 14.05.2019. Reia procedura de citare cu pârâtul G. S. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Aprilie 2019

    Incheiere de sedinta din 02.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD