A***** E***** C*****
PetentA******** S********* P***** I******** D********* S* E******* M*******
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA SOCIETATEA PENTRU INOVAŢIE, DEZVOLTARE ŞI EDUCAŢIE MEDICALĂ. Dispune înregistrarea ASOCIAŢIEI SOCIETATEA PENTRU INOVAŢIE, DEZVOLTARE ŞI EDUCAŢIE MEDICALĂ.Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 10.01.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 10.01.2019- amână judecarea prezentei cauze; - citarea reprezentantului petentei cu menţiunea de a depune dovad achitării patrimoniului iniţial în contul asociaţiei aflată în curs de înfiinţare. Stabileşte termen de judecată la 10.01.2019. Dată în Camera de Consiliu din 20 decembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 20.12.2018- amână judecarea prezentei cauze; - citarea reprezentantului petentei cu menţiunea de a remedia neregularităţile constatate cu privire la respectarea dispoziţiilor art. 6 alin. 2 lit. b, alin. 3 lit. a din O.G. 26/2000, privind structura actului constitutiv şi statutului asociaţiei care trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, exprimarea voinţei de asociere, un extras de carte funciară nu mai vechi de 30 de zile, dovada depunerii patrimoniului iniţial în contul asociaţiei aflată în curs de înfiinţare, să completeze statutul cu destinaţia bunurilor, în cazul dizolvării asociaţiei, cu respectarea dispoziţiilor art. 60 din O.G. 26/2000, modificările/completările urmând să fie inserate în actele constitutive. Stabileşte termen de judecată la 20.12.2018. Dată în Camera de Consiliu din 6 decembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 06.12.2018