I*** S******** N******
InculpatD**** I*****
Parte civilăD**** D*****
Parte vătămatăD**** M******
Parte vătămatăÎn temeiul art. 188 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul Iana Ştefăniţă Nicolae, la pedeapsa de: -12(doisprezece) ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen., rap. la art. 188 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art.399 alin.1 C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului Iana Ştefăniţă Nicolae. În temeiul 404 alin. 4 lit. a C. proc. pen., rap. la art. 72 alin. 1 C. pen., deduce din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului, durata reţinerii de 24 ore din data de 26.01.2018, ora 16.30 până în data de 27.01.2018, ora 14.30 şi a arestării preventive din data de 27.01.2018 la zi. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen., ia act că numitele D**** I***** (mama victimei Dolha Marius) şi D**** D*****, D**** M******(surorile victimei Dolha Marius) nu s-au constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d C. proc. pen., rap. la art. 112 alin. 1 lit. b C. pen., dispune confiscarea unui cuţit de vânătoare cu lungimea totală de 37 cm., cu lamă în lungime de 22 cm., folosit de inculpatul Iana Ştefăniţă Nicolae la comiterea infracţiunii de omor. În temeiul art. 197 alin. 1 C. proc. pen., mijloacele materiale de probă, respectiv ..... În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f C. proc. pen., dispune restituirea către inculpatul Iana Ştefăniţă Nicolae, ... bunuri ridicate de la inculpat cu ocazia depistării sale. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpatul Iana Ştefăniţă Nicolae la plata sumei de 8000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen., dispune virarea sumei de 520 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat Chevereşan Adelina, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.05.2018.
Hotarare 247/2018 din 31.05.2018amână pronunţarea pentru data de 31 mai 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.05.2018amână pronunţarea pentru data de 22.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.05.2018