C***** V***** D*****
CondamnatÎn temeiul art. 587 Cod de procedura penală, admite propunerea de liberare condiţionată privind persoana condamnată C.V.D., ---, deţinut în Penitenciarul Tirgu-Mures în executarea pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 99/2017 a Judecătoriei Târnăveni, formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Tirgu-Mures. În temeiul art. 100 alin.1,3 Cod penal, dispune liberarea condiţionata a persoanei condamnate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 119/2018 emis de Judecătoria Târnăveni. În temeiul art. 104 alin.2 Cod penal, atrage atenţia persoanei condamnate ca săvârşirea de infracţiuni în termenul supraveghere, poate atrage revocarea liberării condiţionate şi executarea restului neexecutat, în condiţiile legii. În temeiul art. 275 alin.3 Cod de procedura penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Mureş. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 21.12.2018.
Hotarare 1400/2018 din 21.12.2018Amana pronuntarea pentru data de 21.12.2018.
Incheiere de sedinta din 20.12.2018