S* C* S****** S* A* Ş***
ReclamantL*** M*******
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului reclamantei la acţiune, invocată în cauză din oficiu, în privinţa sumei de 15 lei, ce reprezintă contravaloarea facturii fiscale nr. 17513/31.07.2011 şi ca o consecinţă a acestui fapt respinge ca prescrise aceste pretenţii ale reclamantei. Admite, în parte, cererea formulată de reclamanta S.C. SOLCETA S.A, în contradictoriu cu pârâta L*** M*******. Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 221 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamantă în perioada 31.10.2011-31.12.2013; 31.12.2015, pentru serviciile de salubritate prestate în favoarea pârâtei. Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligaţiilor faţă de bugetul de stat, calculate asupra sumelor cuprinse sub formă de debit în fiecare dintre facturile, emise de reclamantă pentru serviciile prestate pentru pârâtă în perioada 31.10.2010; 31.01.2011; 30.04.2011, începând cu prima zi după data scadenţei fiecărei facturi (30 de zile de la data emiterii) ?i până la data de 21.08.2018, fără ca acestea să depăşească cuantumul sumei asupra cărora sunt calculate/ valoarea facturii. Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligaţiilor faţă de bugetul de stat, calculate asupra sumelor cuprinse sub formă de debit în fiecare dintre facturile emise de reclamantă pentru serviciile prestate pentru pârâtă în perioada 31.10.2011-31.12.2013; 31.12.2015, începând cu prima zi după data scadenţei fiecărei facturi (30 de zile de la data emiterii) ?i până la data plă?ii efective, fără ca acestea să depăşească cuantumul sumei asupra cărora sunt calculate/ valoarea facturii. Respinge celelalte preten?ii ale reclamantei. Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac, care se depune la Judecătoria Beiuş. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, azi 19.09.2018.
Hotararecameraconsiliu1356/2018 din 19.09.2018