C***** L**** B*****
ReclamantE**** R****** S** R******
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare. Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea având ca obiect „despăgubiri” formulată de către reclamantul Chelar Liviu Bogdan în contradictoriu cu pârâta EGGER ROMÂNIA SRL. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către reclamant. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.07.2022.
Hotarare 1031/2022 din 01.07.2022Amână pronunţarea la data de 01.07.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2022Amână pronunţarea la data de 17.06.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.06.2022Amână pronunţarea la data de 07.06.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.05.2022Amână pronunţarea la data de 24.05.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2022Amână judecarea cauzei la data de 10.05.2022.
Incheiere de sedinta din 22.03.2022pentru comunicare relaţii
Incheiere de sedinta din 25.01.2022Pentru a se lua cunoştinţă de suplimentul la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 07.12.2021Se va reveni cu adresă către Institutul de Medicină Legală Iaşi în sensul celei de la fila 157 dosar. Amână judecarea cauzei pentru data de 07 decembrie 2021, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 19.10.2021Având în vedere lipsa suplimentului la raportul de expertiză,
Incheiere de sedinta din 07.09.2021Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să depună la dosar toate documentele medicale întocmite cu ocazia traumatismului suferit de acesta în anul 2009 (referate, scrisori medicale, echografii, filme radiologice) şi toate filmele radiologice existente, efectuate cu ocazia traumatismului din 12.01.2012. Prorogă revenirea cu adresă către IML Iaşi pentru a formula un supliment la raportul de expertiză, după depunerea la dosar a actelor medicale solicitate de la reclamant. Amână judecarea cauzei pentru data de 07 septembrie 2021, ora 10,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 15.06.2021Încuviinţează obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de societatea pârâtă, sens în care se vor înainta către IML Iaşi pentru a formula un supliment la raportul de expertiză prin care să răspundă la acestea. Se va reveni cu adresă către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru a ne comunica în mod clar dacă reclamantul a efectuat proceduri de recuperare în cadrul acestei unităţi medicale, în perioada 2012 – 2013. Amână judecarea cauzei pentru data de 15 iunie 2021, ora 10,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 11.05.2021Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată pentru a da posibilitatea apărătorului reclamantului să studieze obiecţiunile formulate de pârâtă. Se va emite o adresă către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pentru a ne comunica dacă reclamantul a efectuat proceduri de recuperare în perioada 2012 – 2013. Amână judecarea cauzei pentru data de 11 mai 2021, ora 10,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 23.03.2021Se va reveni cu adresă către IML Iaşi, în sensul celei de la fila 6 dosar vol. IV. Pune în vedere apărătorului reclamantului să se prezinte la arhiva instanţei pentru a i se comunica un exemplar a lucrării întocmită de expertul parte desemnat pentru pârâtă.
Incheiere de sedinta din 23.02.2021Se va reveni cu adresă către IML Iaşi, în sensul celei de la fila 208 dosar, cu menţiunea achitării taxei de expertizare. Amână judecarea cauzei pentru data de 23 februarie 2021, ora 10,00, la solicitarea apărătorului reclamantului şi cu acordul apărătorului pârâtei, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 08.12.2020Se va emite o adresă către IML Iaşi, cu menţiunea că în cauză se solicită efectuarea unei contraexpertize medico-legale de o comisie de experţi, cu precizarea participării dlui Lesnic Sorin Flaviu, în calitate de expert parte pentru pârâtă. Totodată, se va menţiona că reclamantul a fost convocat pentru expertizare pentru data de 02 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 20.10.2020Se va reveni cu adresă către IML Iaşi, în sensul celei de la f. 184 dosar vol. III. Amână judecarea cauzei pentru data de 20 octombrie 2020, ora 10,00, la solicitarea apărătorilor părţilor, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 01.09.2020Se va reveni cu adresă către IML Iaşi, în sensul celei de la f. 165 dosar. Amână judecarea cauzei pentru data de 01 septembrie 2020, ora 10,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020În temeiul art. 63 alin. (11) din Anexa 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă.
Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată din data de 24 martie 2020 la data de 12 mai 2020, pentru când vor fi citate părţile. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică din data de 12.03.2020.
Incheiere de sedinta secreta din 12.03.2020Se va reveni cu adresă către IML Iaşi, în sensul celei de la 159 dosar, la care se va ataşa autorizaţia expertului parte ales de pârâtă. Amână judecarea cauzei pentru data de 24 martie 2020, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 25.02.2020Încuviinţează cererea formulată de pârâtă de efectuarea în cauză a unei contraexpertize medico-legale de către o comisie de experţi din cadrul INML. Se va emite o adresă către INML Iaşi pentru a se proceda la efectuarea unei contraexpertize de către o comisie de experţi conform dispoziţiile art. 27, 32 şi 49 din Norma procedurală privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale din 25.05.2000, conform obiectivelor încuviinţate iniţial. Amână judecarea cauzei pentru data de 25 februarie 2020, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 14.01.2020Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de apărătorul reclamantului în vederea studierii suplimentului la raportul de expertiză medico-legală. Amână judecarea cauzei pentru data de 14 ianuarie 2020, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 10.12.2019Se va emite o adresă către Institutul de Medicină Legală Iaşi, prin care se va solicita să se răspundă la obiecţiunile formulate de pârâtă. Amână judecarea cauzei pentru data de 10 decembrie 2019, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Prorogă pentru următorul termen de judecată punerea în discuţie a solicitării formulate de IML Iaşi. Amână judecarea cauzei pentru data de 22 octombrie 2019, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 24.09.2019Respinge cererea de anulare a expertizei şi efectuarea unei noi expertize de o comisie de experţi. Încuviinţează obiecţiunile formulate de ambele părţi. Se vor comunica către Institutul de Medicină Legală Iaşi, obiecţiunile formulate de părţi în vederea efectuării unui supliment la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei pentru data de 24 septembrie 2019, ora 9,00, la solicitarea apărătorului pârâtei şi cu acordul apărătorului reclamantului, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 25.06.2019Prorogă pentru următorul termen de judecată punerea în discuţie şi pronunţarea cu privire la obiecţiunile părţilor la raportul de expertiză medico-legală. Amână judecarea cauzei pentru data de 25 iunie 2019, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 14.05.2019Se va reveni cu adresă către IML Iaşi în sensul celei de la fila 68 dosar. Amână judecarea cauzei pentru data de 14 mai 2019, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Notă: După terminarea şedinţei la dosarul cauzei a fost depus Raportul de primă expertiză medico-legală nr. 20477 din 11.04.2019
Incheiere de sedinta din 16.04.2019Încuviinţează cererea de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de apărătorul reclamantului. Se va reveni cu adresă către IML Iaşi în sensul celei de la fila 59 dosar. Prorogă orice altă discuţie pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei pentru data de 16 aprilie 2019, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 19.03.2019Se va completa încheierea de şedinţă din data de 04.12.2018 în sensul că a fost încuviinţată pentru pârâtă proba cu interogatoriul reclamantului, probă ce va fi administrată la următorul termen de judecată. Ia act de angajamentul apărătorului reclamantului că la următorul termen de judecată va fi prezent reclamantul în instanţă în vederea administrării acestei probe. Aduce la cunoştinţa reclamantului, prin apărător, că în conformitate cu adresa primită de la IML Iaşi, reclamantul se poate prezenta la această unitate în orice zi lucrătoare, în intervalul orar 8 – 11 şi să aibă asupra sa toate documentele medicale şi medico-legale pe care le deţine. Totodată, pune în vedere apărătorului reclamantului ca în termen de 5 zile să se prezintă în instanţă pentru a-i fi comunicată o adresă cu care să se prezinte reclamantul la IML Iaşi. Încuviinţează pentru pârâtă participarea d-nului expert Chipurici Adrian Marius, la examinarea contestatorului. Se va emite o adresă către IML Iaşi să procedeze la efectuarea unui raport de expertiză medico-legală prin care să se răspundă obiectivelor propuse de părţi. Amână judecarea cauzei pentru data de 19 martie 2019, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019Încuviinţează pentru reclamant proba cu expertiză medico-legală. Pune în vedere apărătorului reclamantului să formuleze obiective pentru expertiza încuviinţată. Prorogă pentru următorul termen de judecată discutarea obiectivelor şi pronunţarea cu privire la cererea pârâtei de participare a unui expert parte la efectuarea expertizei medico-legale. Se va emite o adresă către IML Iaşi pentru a ne comunica condiţiile în care se va efectua expertiza sub aspectul costurilor şi data la care să se prezinte reclamantul pentru a fi expertizat. Amână judecarea cauzei pentru data de 29 ianuarie 2019, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 04.12.2018Se va cita martorul Casandra Ionuţ Andrei de la sediul societăţii pârâte. Amână judecarea cauzei pentru data de 04 decembrie 2018, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 06.11.2018Pune în vedere reclamantului, prin apărător ca la următorul termen de judecată, să fie asigurată prezenţa în instanţă a martorului Casandra Ionuţ Andrei. Amână judecarea cauzei pentru data de 06 noiembrie 2018, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 02.10.2018Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu audierea martorilor propuşi. Pune în vedere reclamantului, prin apărător ca la următorul termen de judecată, să fie asigurată prezenţa în instanţă a unui martor. Se va cita martorul Dominte Radu Ciprian, propus de pârâtă, de la sediul acesteia. Prorogă pronunţarea cu privire la proba cu expertiză medico-legală şi proba cu interogatoriul reclamantului, după audierea martorilor. Amână judecarea cauzei pentru data de 02 octombrie 2018, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 04.09.2018Respinge cererea ca nefondată. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 08.08.2018.
Incheiere de sedinta secreta din 08.08.2018