M****** R***** D*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B***** R***** P******
IntimatD**** E**** R*****
IntervenientRespinge plângerea contravenţionala formulată de petentul M. R. D. în contradictoriu cu intimatul I. de P. al J. A. – Biroul Rutier P. şi tertul intervenient D. E. R., ca neîntemeiată. Menţine procesul-verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei seria PAGX nr. 0146783/30.12.2017, ca fiind temeinic si legal. Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 19.11.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 7436/2018 din 19.11.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 19.11.2018, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.proc.civ. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2018Se comunică întâmpinarea depusă de către intervenientă, părţilor. Amână judecarea cauzei la data de 06.11.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 25.09.2018Dispune citarea celuilalt conducător auto implicat în evenimentul rutier, respectiv Dincă Elena Rodica în calitate de intervenient, persoană ce va fi citată la adresa menţionată la fila 20 din dosar, cu copie de pe acţiune şi înscrisuri şi cu menţiunea de a depune întâmpinare cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, sub sancţiunea decăderii din dreptul a de propune probe şi de a invoca excepţii în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. Citează societatea de asigurare Euroins România Asigurare Reasigurare SA în calitate de asigurător. Amână judecarea cauzei la data de 25.09.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 12.06.2018