C****** N*******
InculpatR****** G******
Parte civilăS* A*********** I******** G**** S*
Parte responsabilă civilmenteS******* C***** D* U****** „******* P**********
Parte civilăS******* C***** C********
Parte civilăÎn temeiul art. 111 alin. 6 teza finală din O.U.G. nr. 195/2002 admite cererea formulată de inculpata C****** N*******. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatei C****** N******* pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 24.07.2019, până la data de 22.08.2019 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 1653513 din data de 10.01.2018 şi prelungită succesiv. Măsura dispusă se comunică şefului Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Ilfov - Serviciul Poliţie Rutieră. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.07.2019.
Incheiere de sedinta din 18.07.2019În baza art. 196 alin. 2 şi 3 C.pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) din C.pen condamnă pe inculpata C****** N******* la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpata C****** N******* ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c)-e) C.pen. se comunică Serviciului de probaţiune Bucureşti. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune condamnatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpata C****** N******* va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul DGASPC sector 1 Bucureşti sau la ADP Sector 1 Bucureşti, conform deciziei consilierului de probaţiune. În baza 404 alin. 2 C.proc.pen. şi art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatei asupra necesităţii unei bune conduite viitoare şi asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligaţiile care îi revin pe durata termenului de supraveghere. În temeiul art. 19, art. 25, art. 86, art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportate la art. 1349, art. 1357 C.civ. respinge acţiunea civilă formulată de către persoana vătămată R****** G****** împotriva inculpatei C****** N******* şi părţii responsabile civilmente SC ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA. În temeiul art. 19, art. 25, art. 86, art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportate la art. 1349, art. 1357 C.civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 obligă inculpata C****** N******* la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Pantelimon” a sumei de 4839, 745 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare privind persoana vătămată R****** G****** şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data de 11.11.2015 şi până la data plăţii şi către partea civilă Spitalul Clinic „Colentina” a sumei de 4666,96 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare privind persoana vătămată R****** G****** şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data de 08.12.2015 şi până la data plăţii. În baza art. 274 alin. 1 şi 3 C.proc.pen. obligă inculpata la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.06.2019.
Hotarare 368/2019 din 28.06.2019Amână pronuntarea la data de 28.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2019Amână cauza fată de solicitarea apărătorului ales al inculpatei, în vederea pregătirii apărării. În temeiul art. 111 alin. 6 teza finală din O.U.G. nr. 195/2002 admite cererea formulată de inculpata C****** N*******. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatei C****** N******* pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 24.06.2019, până la data de 23.07.2019 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 1653513 din data de 10.01.2018 şi prelungită succesiv. Măsura dispusă se comunică şefului Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Ilfov - Serviciul Poliţie Rutieră. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.06.2019.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019Amână cauza în vederea administrării probatoriului încuviintat. În temeiul art. 111 alin. 6 teza finală din O.U.G. nr. 195/2002 admite cererea formulată de inculpata C****** N*******. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatei C****** N******* pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 25.05.2019, până la data de 23.06.2019 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 1653513 din data de 10.01.2018 şi prelungită succesiv. Măsura dispusă se comunică şefului Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Ilfov - Serviciul Poliţie Rutieră. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.05.2019.
Incheiere de sedinta din 22.05.2019Amână cauza fată de necesitatea emiterii unei adrese către Spitalul Clinic de Urgentă "Sf. Pantelimon". În temeiul art. 111 alin. 6 teza finală din O.U.G. nr. 195/2002 admite cererea formulată de inculpata C****** N*******. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatei C****** N******* pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 25.04.2019, până la data de 24.05.2019 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 1653513 din data de 10.01.2018 şi prelungită succesiv. Măsura dispusă se comunică şefului Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Ilfov - Serviciul Poliţie Rutieră. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.04.2019.
Incheiere de sedinta din 24.04.2019faţă de solicitarea părţii civile, întrucât intenţionează să îşi retragă plângerea. În temeiul art. 111 alin. 6 teza finală din O.U.G. nr. 195/2002 admite cererea formulată de inculpata C****** N*******. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatei C****** N******* pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 26.03.2019, până la data de 24.04.2019 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 1653513, din data de 10.01.2018 şi prelungită succesiv. Măsura dispusă se comunică şefului Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Ilfov Serviciul Poliţie Rutieră. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi,19.03.2019 .
Incheiere de sedinta din 19.03.2019pentru angajare inculpatului.În temeiul art. 111 alin. 6 teza finală din O.U.G. nr. 195/2002 Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatei C****** N******* pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 24.02.2019, până la data de 25.03.2019 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 1653513, din data de 10.01.2018 şi prelungită succesiv. Măsura dispusă se comunică şefului Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Ilfov Serviciul Poliţie Rutieră. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi,19.02.2019 .
Incheiere de sedinta din 19.02.2019