V**** M*****
InculpatB**** O***** L****
InculpatA*** - C****** J******* B**************
Parte civilăM****** L******
Parte civilăÎn baza dispoziţiilor art. 346 alin. 1 Cod procedură penală: Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, şi dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii V.M. trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 138/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 18/1 alin.1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 5 alin.1 Cod penal (6 acte materiale comise în anii 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013); instigare la fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 47 Cod penal rap. la art. 321 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 5 alin.1 Cod penal (2 acte materiale), aflate în concurs real prev. de art. 38 alin.1 Cod penal, şi B.O.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fapta de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art.48 Cod penal rap.la art. 18/1 alin.1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 5 alin.1 Cod penal (2 acte materiale comise în anii 2012 şi 2013); fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 5 alin.1 Cod penal (2 acte materiale), aflate în concurs real prev. de art. 38 alin.1 Cod penal . Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi, 20.02.2019.
Incheiere finala dezinvestire 26/2019 din 20.02.2019