B**** N****** A*****
InculpatM***** P****
Parte vătămatăS******* U********** D* U****** B********
Parte civilăS******* J******* D* U****** S******
Parte civilăÎn baza art. 32 alin. 1C.p. rap. la art. 188 alin. 1 C.p., cu aplicare art. 44 alin. 1 C penal, cu aplicarea art. 396 alin. 1 si alin.10 C.p.p. condamnă pe inculpatul B**** N****** A*****, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h C.p. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe o perioadă de 2 ani, stabilită potrivit art. 66 C.p. şi art. 67 C.p.. În temeiul art. 65 alin 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h C.p. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme). Constata ca infracţiunea prevăzută de art. 32 alin. 1C.p. rap. la art. 188 alin. 1 C.p. cu aplicare art. 44 alin. 1 C penal este săvârşită in pluralitate intermediară, după rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 923/07 noiembrie 2017, pronunţată de către Judecătoria Slatina, in cauza penala nr. 5923/311/2017, definitivă prin neapelare la data de 21 noiembrie 2017, respectiv in termenul de supraveghere instituit, cel de 2 ani. În baza art. 88 alin. 3 C.p. revocă amânarea aplicării pedepsei de 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.923/07 noiembrie 2017 pronuntată de către Judecătoria Slatina, in cauza penala nr. 5923/311/2017, definitivă prin neapelare la data de 21 noiembrie 2017, pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art.193 alin. 2 Cod penal. În baza art. 44 alin. 1 si alin.2 C.p. raportat la art. 38 alin. 1 C.p. coroborat cu art. 39 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte pedeapsa principală de 6 ani închisoare, aplicata prin prezenta, cu pedeapsa principală de 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 923/07 noiembrie 2017, pronuntată de către Judecătoria Slatina, in cauza penala nr. 5923/311/2017, definitivă prin neapelare la data de 21 noiembrie 2017 şi aplică: - pedeapsa principală cea mai grea, cea de 6 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse aplicate (cea de 9 luni), respectiv 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul B**** N****** A***** să execute, în final, pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 3 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie . In baza art.45 alin. 1 si alin. 5 C.p. aplică pe langă pedeapsa rezultanta pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h C.p. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), pe o perioadă de 2 ani, stabilită potrivit art. 66 C.p. şi art. 67 C.p si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h C.p. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme). Pedeapsa accesorie stabilită, în baza art. 65 alin. 1 C.p., a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b , h C.p. ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme ), se va executa, conform art. 65 alin. 3 C.p., din momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 399 C.p.p. menţine măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpat, prin Incheierea nr. 48 din data de 14 mai 2018 a Tribunalului Olt . În temeiul art.404 alin. 4 litera f CPP raportat la art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicata inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 13 mai 2018, la zi. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ . În temeiul art. 5 din Legea nr. 76/2008 inculpatul va fi informat că datele biologice prelevate vor fi utilizate pentru obţinerea în stocarea în SNDGJ a profilului său genetic. În baza art. 19, art.25 şi 397 C.p.p. şi art. 1357 şi urm. C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M***** P**** şi obligă pe inculpatul B**** N****** A***** la plata sumei de 15000 lei către aceasta, cu titlu de daune morale. În baza art. 19, art.25 şi 397 C.p.p., art. 1357 şi urm. C.civ. coroborat cu art. 313 si art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi obligă pe inculpat la plata sumei de 10895,61lei, suma reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective către S******* J******* D* U****** S******, cu titlu de daune materiale. În baza art. 19, art.25 şi 397 C.p.p., art. 1357 şi urm. C.civ. coroborat cu art. 313 si art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi obligă pe inculpat la plata sumei de 84677,54lei, sumă reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, către S******* U********** D* U****** B********, cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b C.p. dispune confiscarea specială de la inculpatul Boaţă Adrian Nicolae a unui obiect tăietor, prevăzut cu o lamă metalică; corp depus la Camera de corpuri delicte, conform Procesului verbal de depunere la camera de corpuri delicte, incheiat la data de 24 mai 2018, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, folosit la săvârşirea infracţiunii. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b C.p.. dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri: - fragmente de lemn (uluci de gard) , in lungime de 137 cm, respectiv 132 cm, corp depus la Camera de corpuri delicte, conform Procesului verbal de depunere la camera de corpuri delicte, incheiat la data de 31 mai 2018, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, folosite la săvârşirea infracţiunii; - fragmente de lemn (uluci de gard) , in lungime de 127 cm, rupt şi ascuţit, respectiv de 46 cm, corp depus la Camera de corpuri delicte, conform Procesului verbal de depunere la camera de corpuri delicte, incheiat la data de 31 mai 2018, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, folosite la săvârşirea infracţiunii În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b C.p. raportat la art. 404 alin 4 litera f C.p.p. dispune restituirea catre inculpat, la ramanerea definitiva a prezentei hotarari judecatoresti, a următoarelor bunuri: - 1 (un) telefon mobil, marca Samsung Duos, ce prezinta in partea din spate următorul inscris „ SM-J 730 F/DS SAMSUNG, YATELEY, GU4666GG.UK., IMEI 356204/09/517938/6., IMEI 356205/09/517938/3, corp depus la Camera de corpuri delicte, conform Procesului verbal de depunere la camera de corpuri delicte, incheiat la data de 31 mai 2018, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt; -1 (una) pereche de pantaloni tip sport, din material textil, de culoare gri, prevăzuţi cu fermoare de închidere la buzunare, corp depus la Camera de corpuri delicte, conform Procesului verbal de depunere la camera de corpuri delicte, incheiat la data de 31 mai 2018, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, -1 (una) geacă imitaţie de piele, de culoare neagră, prevăzută cu fermoare de închidere la piept, buzunare şi mâneci, corp depus la Camera de corpuri delicte, conform Procesului verbal de depunere la camera de corpuri delicte, incheiat la data de 31 mai 2018, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 272 C.p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 700,00 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 275 alin 6 C.p.p. cheltuielile privind avocatul din oficiu – Paraschiv Nicolae Sorin rămân în sarcina statului, suma de 260 lei reprezentând onorariu asistenţă juridică din oficiu, conform delegaţiei nr. 1721/2018, urmând sa fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Olt. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 01 noiembrie 2018, la Tribunalul Olt.
Hotarare 151/2018 din 01.11.2018În temeiul dispoziţiilor art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală, stabileşte data pronunţării hotărârii la data de 01 noiembrie 2018, judecătorul având nevoie de timp pentru a delibera.. Pronunţată în şedinţă publică, azi,22 octombrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2018Acordă termen pentru administrarea probei cu înscrisuri. Pune în vedere inculpatului să depună la dosar înscrisuri în circumstanţiere, iar părţii civile M***** P**** să depună la dosar înscrisuri pe latura civilă.
Incheiere de sedinta din 01.10.2018