T***** N****** M******
CondamnatÎn baza art. 582 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 88 alin.1 respinge sesizarea Serviciului de Probaţiune Vrancea privind revocarea amânării aplicării pedepsei de un an închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 102/12.09.2017, faţă de inculpatul T***** N****** M****** pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art.228 alin. 1 cu ref. la art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 2 lit. b Cod penal, ca fiind neîntemeiată. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansare de către stat de rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei pentru av. Coman Manuela se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2018.
Hotarare 154/2018 din 24.10.2018Admite cererea de abţinere formulată de judecător Stoiciu Niculina. Constată incompatibilitatea doamnei judecător Stoiciu Niculina în soluţionarea cauzei înregistrată pe rol sub nr. 1637/275/2018. Dispune înaintarea cauzei la registratură în vederea repartizării aleatorii în sistemul ecris. Definitivă. Pronuntată în şedintă publică, azi 2.10.2018.
Incheiere abtinere din 02.10.2018Termen acordat la completul imediat următor în vederea soluţionării cererii de abţinere.
Incheiere de sedinta din 27.09.2018