T**** A*****
PetentÎn baza art. 582 Cod Procedură Penală, admite sesizarea formulată de către judecătorul delegat la Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Arad. În temeiul art. 582 Cod procedură penală rap. la art. 88 alin. 1 Cod penal, dispune revocarea amânării aplicării pedepsei stabilite în sarcina inculpatului T**** A*****, dispusă prin sentinţa penală nr. 2200/12.10.2016 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 9558/55/2016, definitivă prin decizia penală nr. 1535/A/13.12.2016 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul dispoz. art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul T**** A***** (cu datele de mai sus) la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi dispune executarea pedepsei. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Arad, a sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 03.06.2019.
Hotarare 956/2019 din 03.06.2019Fixează termen de pronunţare la data de 03.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.05.2019T: 28.05.2019, în vederea obţinerii unor date cu privire la intimat.
Incheiere de sedinta din 07.05.2019T: 07.05.2019 în vederea obţinerii informaţiilor cu privire la intimat şi pentru a se cita intimatul prin afişare la uşa şi pe portalul instanţei de judecată.
Incheiere de sedinta din 09.04.2019T: 09.04.2019 în vederea citării telefonice a intmatului şi pentru a se obţine informaţii cu privire la acesta de la Serviciul de Probaţiune Arad.
Incheiere de sedinta din 19.03.2019T: 19.03.2019 în vederea citării intimatului la reşedinţa din Belgia.
Incheiere de sedinta din 19.02.2019T: 19.02.2019 în vederea emiterii unor adrese pentru a se obţine informaţii cu privire la intimat şi pentru a desemna un apărător din oficiu intimatului.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019T: 29.01.2019 în vederea citării intimatului telefonic şi prin e-mail.
Incheiere de sedinta din 08.01.2019T: 08.01.2018 în vederea citării intimatului cu mandat de aducere şi pentru a se anexa dosarul Serviciului de probaţiune cu privire la intimat.
Incheiere de sedinta din 27.11.2018