L****** B*****
InculpatB******** Z**** A*****
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală respinge excepţiile invocate de către inculpatul L****** B***** şi constată legalitatea sesizării instanţei a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind rechizitoriul dat în dosarul penal nr. 2351/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, prin care a fost trimis în judecată inculpatul L****** B***** pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 193 alineat 2 Cod Penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul L****** B***** urmând ca stabilirea termenului de judecată să se facă ulterior rămânerii definitive a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16 ianuarie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara88/2019 din 16.01.2019