N***** A*****
InculpatP***** I***
Parte vătămatăÎn baza dispozi?iilor art. 199 alin. (1) C.pen. raportat la art. 193 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen. şi art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul N***** A*****, la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de violen?ă în familie (faptă din 19.11.2017). În baza dispozi?iilor art. 15 şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, art. 86^4 şi art. 83 alin. (1) şi (4) C.pen. 1968, revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani şi 6 luni aplicată inculpatului prin Sentin?a penală nr. 62/13.03.2012, pronun?ată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul nr. 1877/322/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 848/R/17.10.2012 pronun?ată de Curtea de Apel Bra?ov, şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa în regim de deten?ie pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare, precum şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen. 1968, aplicată în temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C.pen. 1968 prin Sentin?a penală nr. 62/13.03.2012. În temeiul art. 397 alin. (5) C.proc.pen., art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (5) C.proc.pen., constată că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 110 lei în faza de urmărire penală. Onorariul interpretului în sumă de 20 lei, în temeiul Ordinului ministrului justiţiei nr. 772/C/2009, va rămâne în sarcina statului ?i va fi suportat din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi 08.10.2019.
Hotarare 126/2019 din 08.10.2019Amână pronunţarea hotărârii la data de 08.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2019Pentru asigurarea prezentei interpretului.
Incheiere de sedinta din 13.08.2019pentru asigurarea unui traducător pentru partea vătămată care nu cunoaşte limba română şi pentru a da posibilitate părţilor de a se împăca sau retrage plângerea
Incheiere de sedinta din 28.05.2019pentru revenire cu adresă către IPJ Covasna
Incheiere de sedinta din 16.04.2019pentru a solicita relaţii de la I.P.J. Covasna- serviciul cazier judiciar.
Incheiere de sedinta din 26.02.2019pentru emiterea adreselor dispuse de instanţă şi parvenirea răspunsurilor la acestea.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019