Dosar 1651/290/2017 din 09.07.2018

alte cereri


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1651/290/2017
Data dosar:
09.07.2018
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
alte cereri
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C9 A (0) - CIVIL
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excepţia privind necompetenţa materială funcţională, ridicată din oficiu, şi în consecinţă : Declină competenţa de soluţionare a apelurilor declarate de apelanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Anina şi de apelantul-terţ poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, cu sediul în Reşiţa, str. Doman II, nr. 2, judeţul Caraş-Severin, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P** T***** S********, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură civilă la numitul Pop Sergiu Sebastian, împotriva sentinţei civile nr. 64/30.01.2018, pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. 1651/290/2017, având ca obiect validare poprire, în favoarea Secţiei I Civilă a Tribunalului Caraş-Severin – complet specializat în soluţionarea litigiilor civile. Constată ivit conflictul negativ de competenţă. Suspendă judecarea cauzei şi înaintează dosarul Curţii de Apel Timişoara - Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă. Definitivă.

    Hotarare 23/2019 din 25.01.2019
  • Sedinta din data de 14.12.2018 la ora 09:00

    Complet: C9 A (0) - CIVIL
  • Amână cauza

    Pentru respectarea principiului continuităţii; Amână judecarea cauzei la data de 25 ianuarie 2019, pentru când apelanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Anina, apelantul-terţ poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi AJFP Caraş-Severin – Trezoreria Reşiţa au termen în cunoştinţă conform art.229 al.1 din Noul Cod de procedură Civilă şi pentru când se citează intimatul-reclamant P** T***** S********.

    Incheiere de sedinta din 14.12.2018
  • Sedinta din data de 13.12.2018 la ora 09:00

    Complet: C9 A CC (0) - CIVIL
  • Amână cauza

    Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Măgurean Rodica în dosarul nr. 1651/290/2017 al Tribunalului Caraş-Severin, având ca obiect apelurile declarate de apelanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Anina şi de apelantul-terţ poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P** T***** S******** împotriva sentinţei civile nr. 64/30.01.2018, pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. 1651/290/2017. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2018. PREŞEDINTE JUDECĂTOR

    Incheiere abtinere din 13.12.2018
  • Sedinta din data de 22.10.2018 la ora 13:00

    Complet: C2 A (0) - CIVIL
  • Amână cauza

    Admite excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cauzei, invocate din oficiu de către instanţă. Trimite cererea de apel formulată de apelanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi cererea de apel formulată de apelanta UAT Oraş Anina în contradictoriu cu intimatul P** T***** S********, împotriva sentinţei civile nr. 64/30.01.2018, pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în dosarul nr. 1651/290/2017, având ca obiect validare poprire, în favoarea Secţiei I Civilă a Tribunalului Caraş-Severin – complet specializat în materia litigii de muncă şi asigurări sociale. Definitivă. În baza dispoziţiilor art. 427 C.pr.civ, se va comunica părţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 octombrie 2018.

    Hotarare 581/2018 din 22.10.2018
  • Sedinta din data de 24.09.2018 la ora 09:00

    Complet: C2 A (0) - CIVIL
  • Amână cauza

    Ia act de cele învederate de reprezentanta apelantei-pârâte în sensul că, din eroare, în notele de şedinţă depuse, la fila 77 dosar, la al II-lea alineat, s-a inserat sentinţa nr.2357/2015, în loc de decizia nr.325/2015. Dispune a se comunica apelul declarat de apelanta-pârâtă către intimatul-reclamant şi către apelantul-terţ poprit şi respectiv notele de şedinţă formulate de apelanta-pârâtă, împreună cu înscrisurile aferente, către intimatul-reclamant. Dispune detaşarea filelor 225-372 dosar, reprezentând exemplarul II al notelor de şedinţă formulate de apelanta-pârâtă, împreună cu înscrisurile aferente, în vederea comunicării către intimatul-reclamant. Dispune recitarea apelantului-terţ poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi AJFP Caraş-Severin – Trezoreria Reşiţa şi a intimatului-reclamant P** T***** S********. Amână judecarea cauzei la data de 22 octombrie 2018, ora 13.00, pentru când apelanta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Anina are termenul în cunoştinţă şi se citează apelantul-terţ poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi AJFP Caraş-Severin – Trezoreria Reşiţa şi intimatul-reclamant P** T***** S********. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 septembrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 24.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD