S* B****** D** S* - Î* I*********
ReclamantC******* D* A** O***** S*
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC BREXXON DDS SA ( fosta CALA SA ) – societate aflată în procedura insolvenţei reprezentată legal prin Boca Daniel Ioan în calitate de administrator special şi administrator judiciar ROVIGO SPRL în contradictoriu cu pârâta C******* D* A** O***** S* şi în consecinţă : Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 404.528, 842 lei reprezentând c/val lucrări preliminare executate de reclamantă în baza contractului nr. CL11R - Lot 3 – Extinderea şi reabilitarea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare menajeră în zona centrală a municipiului Oradea. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1 % /zi întârziere, calculate asupra debitului de 404.528, 842 lei, începând cu data de 11 iulie 2017 şi până la plata integrală a debitului . Compensează în totalitate cheltuielile de judecată Respinge ca neîntemeiate celelalte cereri. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţarea prezentei hotărâri se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.08.2020.
Hotarare 552/2020 din 05.08.2020Amână pronun?area hotărârii pentru data de 05.08.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.08.2020Amână pronuntarea hotărârii pentru data de 03 August 2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.07.2020mână pronun?area pentru data de 27.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.07.2020pentru ca expertul să completeze răspunsul cu obiec?iunile părţilor;
Incheiere de sedinta din 27.05.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020
fa?ă de imposibilitatea prezentării în instan?ă a d-nei expert
Incheiere de sedinta din 04.03.2020- comunicarea expertului a obiec?iunilor formulate de părţi la completarea raportului de expertiză;
Incheiere de sedinta din 19.02.2020Pentru a se lua cunoştinţă de completarea la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020Având în vedere lipsa suplimentului la raportul de expertiză, amână cauza pentru data de 22.01.2020.
Incheiere de sedinta din 11.12.2019- comunicarea obiec?iunilor cu expertul
Incheiere de sedinta din 02.10.2019pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 04.09.2019lipsă răspuns la obiecţiuni;
Incheiere de sedinta din 24.07.2019lipsa răspunsului la obiecţiuni;
Incheiere de sedinta din 19.06.2019comunicarea obiec?iunilor cu expertul pentru a formula răspuns
Incheiere de sedinta din 22.05.2019pentru a se lua cunoştinţă de obiec?iunile formulate de părţi la raportul de expertiză, obiecţiuni ce vor fi comunicate părţilor;
Incheiere de sedinta din 08.05.2019pentru studiul raportului de expertiză;
Incheiere de sedinta din 10.04.2019- lipsa raportului de expertiză; - în temeiul art. 187 alin. 1) lit. d) C.pr.civ. aplică d-nei expert Ciuclea Mihaela Ana amenda judiciară în sumă de 50 lei pentru nedepunerea raportului de expertiză;
Incheiere de sedinta din 27.02.2019lipsa raportului de expertiză;
Incheiere de sedinta din 16.01.2019lipsa raportului de expertiză;
Incheiere de sedinta din 28.11.2018pentru lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 31.10.2018pentru lipsa raportului de expertiză;
Incheiere de sedinta din 19.09.2018pentru administrarea probei cu expertiza tehnică;
Incheiere de sedinta din 27.06.2018pentru a se studia înscrisurile depuse la dosar;
Incheiere de sedinta din 20.06.2018