I***** P***
InculpatSent. pen. nr. 50/17.01.2019.În temeiul art. 396 al.1 şi 2 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul I***** P***, cetăţean român, căsătorit, studii gimnaziale, muncitor, fără antecedente penale domiciliat în Borşa, str. Pîrîul Morii, nr. 36, jud. Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. şi ped. de art. 336 al. 1 C. pen. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare la Primăria Oraşului Borşa sau la o altă entitate, în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 ianuarie 2019.
Hotarare 50/2019 din 17.01.2019Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 17 ianuarie 2019, termen dat în cunoştinţă inculpatului I***** P***, prin apărător ales. Acordă martorilor Stoica Florin Adrian şi Tomoiagă Ioan, propuşi prin rechizitoriu, termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 06.12.2018Amână cauza la 06.12.2018 pentru când se va repeta proecdura de citare cu inculpatul cu mandat de aducere şi se vor cita martorii propuşi prin rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 22.11.2018