A********** M******
ReclamantA******* C******
ReclamantC***** L****************
ReclamantC******* R***
ReclamantL****** I*********
ReclamantAdmite cererea. Îndreaptă eroarea materială strecurată în Sentinţa nr. 897 din data de 21 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalului Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal (dosar nr.1658/86/2018), în sensul că are calitatea de reclamant POENARI FLORIN – CONSTANTIN, iar nu POENARI CĂTĂLIN, cum din eroare s-a trecut în practicaua şi dispozitivul hotărârii. Îndreptarea se va face în ambele exemplare originale ale hotărârii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Suceava. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31 ianuarie 2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 31.01.2019Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului IGPR . Respinge cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. Admite în parte cererea. Obligă pârâtul IPJ Suceava la stabilirea, calcularea şi plata către reclamanţi a diferenţelor salariale, de natura sporului de fidelitate, rezultate din aplicarea art. 1 al. 5 ind. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea OUG nr. 83/2014, calculate la nivelul maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţiile similare existente în cadrul instituţiei, începând cu data de 09.04.2015 şi în continuare, până la emiterea dispoziţiei de salarizare corespunzătoare. Obligă pârâtul IPJ Suceava la actualizarea acestor diferenţe salariale cu indicele de inflaţie de la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, începând cu data introducerii acţiunii 26.04.2018 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul IPJ Suceava la plata către reclamanţi a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.09.2018.
Hotarare 897/2018 din 21.09.2018Amana pronunţarea la 21.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2018